Incendiul de la centrul comercial de pe strada Ismail din Capitală, care a avut loc pe 23 ianuarie, a izbucnit din cauza nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea canalelor de ventilare şi de evacuare a fumului. Anunţul a fost făcut de către şeful-adjunct al Direcţiei situaţii excepţionale a Capitalei, Liviu Merzâncu, în cadrul şedinţei operative de luni de la Primărie, transmite IPN.
Liviu Merzâncu a menţionat că la primul etaj al centrului comercial în care s-a produs incendiul, era instalată o grilă, unde se preparau bucate din carne. Potrivit lui, aceasta a fost instalată fără ca proprietarii să coordoneze cu autorităţile. Incendiul ar fi izbucnit de la o scânteie, de la care, ulterior, a luat foc grăsimea depusă pe sistemul de ventilare, care era folosit drept canal pentru evacuarea fumului.
Şeful-adjunct al direcţiei a declarat că flacăra s-a răspândit cu repeziciune, iar ca rezultat a fost afectat exteriorul clădirii, dar şi o suprafaţă de circa 70 de metri pătraţi din căptuşeala acoperişului. Adjunctul direcţiei a mai spus că, deşi clădirea era dotată cu sistem de semnalizare a incendiului, acesta nu a funcţionat.
Vezi „Cum s-a văzut incendiul la Centrul Comercial din Chișinău prin ochii unui pompier”
Potrivit autorităţilor, încăperea în care s-a produs incendiul era închiriată de un cetăţean de origine turcă, iar în local se prepara mâncare tradiţională turcească. Dacă se va dovedi că acesta este vinovat de izbucnirea incendiului, bărbatul va trebui să restabilească pagubele produse şi localurilor din vecinătate.
Autorizaţia obţinută de agentul economic urmează a fi suspendată, iar încăperea şi condiţiile de activitate vor fi supuse verificărilor. Localul îşi va putea relua activitatea, doar după ce administratorul va primi autorizaţie de la pompieri. Autorităţile mai menţionează că ultima dată, localul în care s-a produs incendiul a fost verificat în anul 2014. Atunci nu au fost sesizate careva încălcări.