(video) PD insistă să-și propună candidatul, PLDM va decide miercuri ce va face

marianlupu
Foto:Marian Lupu PC: captură Privesc.eu

După întrevederea cu reprezentanţii Partidului Democrat, deputatul liberal-democrat, Valeriu Ghileţchi, a spus că miercuri, 13 ianuarie, fracţiunea PLDM va lua decizia finală dacă susţine sau nu învestirea Guvernului.

Parlamentarul a menţionat că la întâlnirea cu democraţii a obţinut răspunsuri la mai multe întrebări acordate şi îşi va informa colegii despre ceea ce s-a discutat, transmite IPN.

„La o bună parte din întrebările acordate în cadrul întâlnirii am primit un răspuns, la altele nu avem. Am decis că mâine dimineaţă vom convoca şedinţa fracţiunii, vom informa fracţiunea despre discuţie şi vom lua o decizie”, a comunicat Valeriu Ghileţchi.

Referitor la candidatul pentru funcţia de prim-ministru, deputatul a menţionat că tot mâine Partidul Democrat va avea o şedinţă a Biroului politic, unde va lua o decizie privind candidatura. Cât ţine de modul cum va arăta viitorul Guvern, acesta a spus că, după ce se va anunţa candidatul, toţi cei care vor fi dispuşi să suţină Guvernul vor începe negocierile.

Valeriu Ghileţchi a menţionat că PDM insistă pe faptul că e dreptul său să înainteze candidatul. „Au spus că au câteva candidaturi, vor analiza şi vor lua decizia în prima parte a zilei de mâine”, a încheiat deputatul liberal-democrat.

Recent, şapte deputaţi liberal-democraţi s-au declarat gata să voteze pentru viitorul Guvern şi au creat o majoritate de 56 de deputaţi împreună cu democraţii, liberalii şi 14 foşti comunişti.

Declarațiile le vedeți de la minutul 1:43:30.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente