Pericolele de incendiu din Capitală vor putea fi sesizate în regim non-stop la linia fierbinte

oo
Foto:PC: 999.md

022 22 22 67 este numărul la care cetățenii sunt încurajați să anunțe eventuale pericole sau surse de explozii, printre care și buteliile pe care le observă în localurile din Capitală. Dispeceratul municipal va sesiza orice apel. Iniţiativa vine în contextul deflagraţiei care a avut loc pe 9 ianuarie într-o cafenea din apropierea Pieţei Centrale, transmite IPN.

„La serviciul 901 sunăm când incendiul deja are loc. Atunci când vedem o potenţială sursă de incendiu din cauza unei abateri a unui agent economic, propun să fie implicat şi Dispeceratul central pentru a primi sesizarea. După aceea, sesizarea să fie trimisă către subdiviziunea corespunzătoare”, a declarat edilul la şedinţa operativă de la Primărie.

Chirtoacă a menţionat că Dispeceratul central municipal va activa în regim non-stop şi nu cum se întâmplă în prezent, când oamenii pot sesiza autorităţile doar în zile lucrătoare, între orele 8.00 şi 17.00. „Noi trebuie să scoatem bombele din localuri. Referitor la consumatorii casnici rămâne de văzut cum procedăm”, a a mai spus edilul.

Circa 20 de persoane au suferit arsuri în urma exploziei unei butelii cu gaz într-o cafenea din Capitală. 13 persoane sunt încă internate în spitale. Trei dintre pacienţi, care se află în stare gravă, au fost transportaţi la Bucureşti pentru tratament.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente