Organizația „European Students For Liberty” invită studenții să aplice la o nouă ediție a Conferinței Studenților Europeni pentru Libertate care va avea loc în luna martie la Praga.
Sute de studenți se întâlnesc anual pentru a discuta idei ce pot proiecta viitorul societății noastre în spiritul libertății la toate nivelurile de activitate. În acest an, Conferința pentru Libertate se va organiza la Universitatea Charles din Praga, Cehia.
Un weekend interesant de prelegeri motivaționale și cursuri interactive îi așteaptă pe studenții care vor participa la conferință. Scopul acesteia este să reunească studenții liberali din întreaga Europă, să-i antreneze în diferite ateliere și activități.
Pot participa studenți din Europa care susțin principiile libertății.
Costuri
Taxa de participare este 10 euro pentru studenți și 15 euro pentru alți participanți. În taxă se includ mesele, pauzele de cafea, materialele informaționale. Participantul este responsabil de cheltuielile de călătorie și cazare.
Termenul limită de înregistrare este 10 martie 2016.
Conferința se va desfășura în perioada 11-13 martie 2016.
Accesează pagina oficială pentru a te înregistra și a afla mai multe detalii.