Conceptul revistei „Promo Class” a apărut la o lecție de marketing, iar la implimentarea proiectului a lucrat o echipă formată din reporterii Ecaterina Ștefîrța, Ada Paierele, Alexandra Baciu, Maria Nicolaescu, Daria Ternovețchi, precum și designerii Eugen Pivovarciuc și Adrian Grajdean, fiind coordonată de redactorul Nicoleta Belîi, în frunte cu redactorul-șef Natalia Lazarev.
Obiectivul revistei este promovarea specialităților din cadrul colegiului, precum și informarea și socializarea tinerilor predispuși să devină specialiști în domeniu. De asemenea, colectivul redacțional speră să atragă cât mai mulți bobocei în colegiul care i-a format ca specialiști și le-a devenit a doua casă.
Motoul revistei este „Viitorul îmi aparține!” și definește conștiința tinerilor că viața e în mâinile lor.
La eveniment a fost organizată o licitație, astfel încât primul lot a fost cumpărat cu 100 de lei, iar al doilea – a fost procurat cu 60 de lei.