(vox) Care este atitudinea tinerilor față de sărutatul în locurile publice

новый колj
Foto:Photo Credit: colaj#diez

Despre sărut se spune că este punctul și virgula în gramatica dragostei. Ne întrebăm, totuși, cât de „ortografic” este sărutatul în public în văzul celorlalți. Răspunsul poate fi găsit în semnificația acestuia. Acest gest are o importanță aparte de la țară la țară. De exemplu, la popoarele creștine sărutul este folosit ca un semn de pace, rușii l-au introdus în ritualurile de nuntă, iar francezii și-au însușit sărutul erotic.

Percepția dacă este sau nu acceptabil sărutatul în locurile publice diferă de la stat la stat. De exemplu, în China sărutul era privit strict ca pe o practică sexuală și era folosit numai în dormitor; în unele țări musulmane săruturile în locuri publice au fost interzise, iar în Vietnam părinții nu au voie să se sărute în fața copiilor sau în afara propriei locuințe. Belgienii, în schimb, se sărută de trei ori, spunând despre cel din urmă sărut că este aducător de noroc.

Deși nu există vreo lege care să interzică acest gest de manifestare a afecțiune în locurile publice, prejudecăți există. Care ar fi atitudinea tinerilor față de sărutatul în public, aflăm din răspunsurile de mai jos:

 

Irina, 22 de ani

 

Dragostea este un sentiment minunat, însă aceasta nu înseamnă că e corect să o exteriorizezi prin sărut ori de câte ori vrei, fără să îți pese de locul în care te afli și de lumea care te înconjoară. Deci, oricât de dulce ar fi, sărutul trebuie să aibă timpul și locul lui.

 

 

 

Marionela, 21  de ani

 

Nimic nu este interzis, dacă nu întrece anumite norme și aici mă refer la educația fiecăruia dintre noi în spațiile publice. Ținând cont de faptul că sărutul este o manifestare a celui mai frumos sentiment pe care-l nutrește un OM – dragostea, atunci sărutul este eticheta acestuia. Voi decideți dacă vreți să fiți un exemplu demn de admirat sau un produs, excesul căruia provoacă dezgust.

 

 

 

Andrei, 22 de ani

Opiniile privind sărutul în public în societatea noastră sunt destul de împărțite și controversate. Pentru unii este excitant. Pentru alții e intim și doar intim. Unii se jenează și se simt intimidați chiar și atunci când văd pe cineva sărutându-se. Altora le este indiferent unde – sărutul e sărut oriunde. Mie mi se pare unul dintre cele mai frumoase lucruri ce pot fi văzute în vreo comunitate. Prinderea cu privirea a unui sărut, pe lângă faptul că îți poate crește dispoziția (ce-i drept unora și invers), poate fi un bun indiciu al gradului de emancipare și al inteligenței emoționale a comunității respective. Spre exemplu, în lumea musulmană este un tabu sărutul în public, iar femeia are un statut inferior celui al bărbatului. Același lucru era valabil și pentru creștini cu numai câteva veacuri în urmă, în special pentru „femeile bine crescute”. În comunitățile cu un nivel ridicat, viața personală a fiecăruia îl privește doar pe el și de cele mai multe ori săruturile în public trec neobservate (cel puțin nu sunt privite negativ). Cu cât coborâm pe această scară în jos, critica și stereotipurile în privința acestuia se înmulțesc. În satele moldovenești, sărutul în public este mult mai rar (cu excepția cluburilor de noapte) decât în orașe; cupluri sărutându-se pot fi văzute oricând în parcul din centrul Chișinăului.

 

Ala, 22 de ani

 

Eu personal nu salut sărutul în public, deoarece consider că sărutul face parte din viața personală și nu ar trebui expus în locurile publice, mai ales că ar putea să-i intimideze pe cei din jur. În general, cred că astfel de situații ar trebui ocolite, mai ales că lucrurile personale sunt menite să țină doar de doi oameni și nu de o lume întreagă.

 

 

 

Andrei, 21 de ani

 

 

Depinde unde este, într-un parc – ok, e acceptabil. Sărutul la stație, în transport nu este ok, trebuie să te abții. Dragostea în public altfel se manifestă, mai pasiv. Restul trebuie să se manifeste acasă, în locuri mai retrase.

 

 

 

Eudochia, 23 de ani

 

 

Părerea mea este ca nu e corect, dar depinde de locuri și depinde de anturaj. Trebuie să ne uităm în jur și să fim atenți ce fel de persoane sunt în apropierea nostră în cazul unui simplu sărut. Dacă este vorba de mai mult decât un simplu sărut, atunci sunt categoric contra.

 

 

 

Petru, 23 de ani

 

 

Dacă este un sărut în limita bunului simț, atunci e ok, dar dacă depășește normele morale, nu cred că e normal. Cu alte cuvinte, nu am nimic împotrivă și am o atitudine pozitivă.

 

 

 

Tatiana, 22 de ani

 

 

 

Mie personal mi-i rușine să mă sărut într-un loc public sub privirile mai multor persoane, dar un pup pot să dau.

Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente