Antreprenorii din industria ușoară au făcut o vizită de studiu în Polonia. Iată ce au făcut acolo

364cea05-f2c2-46c0-91df-20707ba8c621
Foto:Photo Credit: Camera de Comerţ şi Industrie a RM

15 agenții economici care activează în domeniul industriei ușoare au participat într-o vizită de studiu în Polonia, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a RM (CCI) în perioada 23-27 noiembrie.

Agenții economici s-au familiarizat cu cerinţele și standardele ce reglementează piaţa UE şi în special cea a Poloniei, au avut posibilitatea de a se informa privind asistență juridică şi consultativă și și-au consolidat capacitățile în domeniul exportului pe piaţa Uniunii Europene.

Programul vizitei a inclus o serie de întrevederi la companii cu renume precum Ptasia 6, PTAK Fashion Citz din or. Jgov, companiile BOSSMAN și MODESTA. Fondatorul companiei POTIS & VERSO, originar din Republica Moldova și care este şi Consul onorific al Moldovei în Polonia, s-a arătat dispus să plaseze comenzi la întreprinderile din industria ușoară din Moldova, precum și să le ofere asistență în preluarea celor mai bune practici în gestionarea unei întreprinderi şi penetrarea piețelor internaționale.

De asemenea, antreprenorii moldoveni au vizitat Fundaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Administraţia Vovievodatului Lodz, dar și expoziţia „FAST TEXTILE”, unde au putut studia ultimele tendințe în domeniul modei. Pe marginea expoziției au avut loc o serie de sesiuni B2B. În cadrul acestora, au fost negociate mai multe contracte de achiziții și servicii, precum și identificați potențiali investitori. Astfel, patru întreprinderi moldovene au încheiat contracte de import a utilajelor de cusut, iar altele au găsit furnizori de pânze pentru producția de îmbrăcăminte.

La seminarul cu tematica „Inovaţii în Industria Textilă” antreprenorii moldoveni și-au aprofundat cunoștințele în domeniul gestionării atelierelor de producere și perspectivele dezvoltării comerțului în domeniul textil, dar și tendințele actuale în domeniul activității de inovare.

Vizita în Polonia a fost susținută de proiectul East Invest al Comisiei Europene și Proiectul Ameliorarea Competitivității II al Băncii Mondiale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente