Tânăra interpretă Nicoleta Nucă continuă să cucerească publicul de peste Prut. Basarabeanca stabilită de un timp la București a lansat astăzi cel de-al doilea single al său – „Liniștea”. Regia videoclipului este semnată de către Roman Burlaca.
Nicoleta apare în noul său videoclip senzuală și plină de mister, iar clipul în sine reprezintă o situație tensionată dintre doi iubiți, finalul este unul fericit și frumos.
Cântăreața care s-a făcut remarcată la X Factor lucrează și la primul ei album pe care îl va lansa, cel mai probabil, la începutul anului viitor.