„Ziarul de Iaşi” a stat ieri de vorbă cu un membru al familiei studentului ucis în cămin. Povestea acestuia este una emoţionantă. Victor Nour, un licean de nota 10 pe tot parcursul şcolii, era în anul I la Economie: un student silitor şi cuminte. Şi-a dorit din suflet să studieze în România, ajungând acolo împotriva dorinţei părinţilor, ambii profesori cu salarii extrem de modeste.
Transportul special al sicriului, dar şi înmormântarea au secătuit practic resursele şi aşa minime ale familiei, care a apelat la rude pentru a face faţă. Demn de remarcat este că nicio autoritate sau instituţie, indiferent de pe care mal al Prutului, nu a făcut nici cea mai mică donaţie pentru a ajuta familia atât de lovită de soartă.
Provenit dintr-o familie de profesori, fără posibilităţi financiare foarte mari, Victor mai fusese admis la alte trei facultăţi din Chişinău la care putea începe cursurile, însă a insistat, împotriva dorinţei tatălui, să vină să studieze la Iaşi, pentru că el credea că va avea şanse mai bune.
„Era un băiat ambiţios, învăţa bine, voia studii care să-i ofere o şansă în viaţă. Tatăl a fost permanent împotriva venirii la Iaşi, pentru că se temea pentru siguranţa şi securitatea lui. În final a acceptat această universitate, că era şi aproape de casă, cu gândul că îi va vedea mai des şi că va fi mai în siguranţă. Vedem rezultatul… Părinţii au pierdut sensul vieţii”, povesteşte ruda băiatului.
Acesta a mai spus că, în fiecare weekend de când a început facultatea, Victor se întorcea acasă să petreacă timpul cu familia, cu excepţia săptămânii trecute, când a fost primul şi ultimul weekend petrecut singur la Iaşi.
Un student de nota 10, mândria familiei
Victor a fost un elev de nota zece, unul dintre cei mai buni pe care i-a avut liceul pe care l-a absolvit, iar la Iaşi a venit împreună cu doi colegi buni de-ai săi, de care era nedespărţit. Ieşeau împreună, petreceau timp împreună şi stăteau aproape tot timpul împreună când nu erau la facultate.
Având media mai mare, Victor depusese cerere pentru căminele renovate ale universităţii din complexul respectiv – C2 sau C3. Ceilalţi doi colegi ai săi au prins loc în C3, însă cererea sa a fost rătăcită la nivel administrativ, din spusele familiei, şi el a fost repartizat automat în C4, de unde spera să se mute. Tocmai din cauza acestei prietenii, Victor îşi petrecea toată ziua în C3, în camerele prietenilor săi, venind în camera 49 din C4 doar noaptea, ca să doarmă. De aceea nici nu a apucat să interacţioneze prea mult cu colegii săi de cameră.
„L-am întrebat şi eu dacă nu are probleme cu băieţii din cameră şi a spus că nu au mare treabă, că sunt ei, cei trei din Basarabia, care stau împreună, iar pe ceilalţi îi vede doar seara şi dimineaţa. Aşa s-a întâmplat şi în seara cu pricina, cu incidentul“, povesteşte sursa citată.
Din informaţiile publicate de „Ziarul de Iaşi“ se poate contura noaptea de duminică spre luni până la ora 23.45, când Ion Radu, prietenul lui Casian Harpă, tânărul grav rănit, a plecat în camera sa şi i-a lăsat în camera 49 pe Aurelian Giosan şi pe Casian Harpă. Victor Nour a ajuns în camera sa din C3 la ora 01.30 dimineaţă şi l-a găsit pe Casian dormind, singurul prezent în cameră, din ce povestesc rudele băiatului. Apoi, acesta a vorbit cu prietenii săi pe Facebook până la ora 2, când s-a culcat.
Era mort înainte să înceapă incendiul
Restul poveştii pe care au aflat-o rudele băiatului este de la salvatori. Aceştia povestesc că, în momentul în care Casian Harpă a fost scos din cameră inconştient, şi-a recăpătat pentru câteva momente simţurile, a strigat de două ori numele lui Aurelian, presupusul agresor, ca apoi să leşine din nou.
„I-au scos pe amândoi din cameră, iar pe băiatul acela, care nu dădea semne de viaţă, l-au resuscitat şi el şi-a revenit câteva clipe, când a strigat de două ori prenumele colegului“, a spus ruda lui Victor.
Mai mult, familia spune că băiatul nu juca poker şi nici nu consuma băuturi alcoolice
„Niciodată nu a fumat, nu consuma droguri, nu făcea abuz de alcool, avea un mod sportiv de viaţă. A fost unul dintre cei mai buni elevi ai liceului pe care l-a absolvit, fiind mândria părinţilor săi. Victor era încă un copil, care niciodată nu ar îndrăzni să se implice sau, cu atât mai mult, să provoace o încăierare“, a spus ruda acestuia.
Pentru a-i putea duce trupul înapoi acasă, familia a scos o adeverinţă medico-legală de IML care a fost depusă la Parchet. Pe aceasta se precizau mai multe detalii importante pentru anchetă. Primul dintre ele este faptul că Victor nu prezenta urme de autoapărare, ceea ce înseamnă că a fost luat prin surprindere de atac şi nu putea să survină în urma unei încăierări în care se afla faţă în faţă cu agresorul său. Apoi, acesta nu avea căile aeriene afectate de fum, semn că nu mai respira în momentul în care a pornit incendiul. Medicii au concluzionat şi faptul că, dintre cele 40 de răni suferite, una gravă inclusiv la nivelul gâtului, puteau să provoace decesul tânărului.
Ruda cu care s-a discutat a precizat că nimeni nu a oferit ajutor familiei, care a fost nevoită să se îndatoreze pentru a face faţă evenimentului tragic.
„Să fie clar. Niciuna dintre autorităţile sau instituţiile oficiale de pe ambele maluri ale Prutului nu a oferit sau nu a încercat să ofere sprijin financiar familiei. Tot ce s-a făcut până acum a fost din banii familiei noastre. Să nu mai declare altceva în presă!“, a conchis aceasta.
Suspectul a fost arestat ieri
Decizia magistraţilor a fost luată în baza probelor procurorilor, acuzatul continuând să susţină că el a fost victimă, nu atacator.
Judecătorii Tribunalului Iaşi au dispus în cursul după-amiezii de ieri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Aurelian Giosan, tânărul din judeţul Neamţ care este principalul suspect al crimei. Aurelian Giosan a fost prezentat judecătorilor după ce, în prealabil, fusese reţinut pentru 24 de ore şi audiat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, fiind pus sub acuzare pentru omor şi tentativă de omor.
În timpul audierilor de la Parchet, Giosan a negat în continuare că ar fi făptaşul, spunând că, de fapt, o a patra persoană ar fi comis fapta. Din spusele sale reiese că întreg conflictul ar fi izbucnit în urma unei partide de poker din cameră şi că, de fapt, el ar fi fost cel provocat şi rănit. Din acest motiv ar fi fugit din camera de cămin.