În această săptămână, doi internauți moldoveni și-au propus să creeze o petiție, prin care chișinăuienii să solicite Primăriei circulația transportului public nocturn. În mai puțin de patru zile, s-a strâns numărul necesar de semnături pentru a prezenta această idee Primăriei.
După ce s-au colectat 5.000 de semnături online, tinerii intenționează să expedieze o scrisoare Primăriei Chișinău și un mesaj pe Facebook primarului Dorin Chirtoacă, pentru ca edilul să vadă petiția și să dea un răspuns autorilor acesteia.
„Eu cred că, dacă primarul vorbește despre valori europene, el ar trebui să le împărtășească și să ia în considerare opinia cetățenilor, fie ele 10, fie ele 5.000. Sper foarte mult că de la o retorică „votați cu europenii, nu votați cu rușii”, se va trece la fapte, la ceva de ce e nevoie de mult timp”, a adăugat Ivan Țurcan.
„Noi, 5.000 de semnatari ai acestei petiții, doar cerem ceea ce ar trebui să fie demult, să fie precum într-o țară civilizată din Europa. E un lucru simplu și important pentru noi toți. Aceasta ar face orașul să fie mai viu, cetățenii să fie mai mulțumiți, agenții economici vor economisi bani și-și vor dezvolta afacerile, oamenii vor economisi și merge prin ospeție mai des”, mai adaugă Ivan.
Despre retorica și comportamentul birocratic, Ivan este aproape convins că oamenii din primărie (nu de alta, dar și din alte instituții) cu silă se vor uita la astfel de schimbări, pentru că nimeni nu are chef să lucreze în plus. La fel, el spune că știe răspunsul clasic – „nu avem bani”. „Hai să ne aducem aminte de faptul că microbuzele nu declară toate veniturile la FISC, hai să ne aducem aminte și de taximetriștii care nu dau bonuri, Piața Centrală și multe altele. Iată de aici pot să vină bani”, punctează tânărul.
Petiția în continuare o puteți găsi aici: Transport public nocturn la Chișinău, iar echipa #diez vă va informa cum evoluează acest proiect.