Mii de mesaje emoționante au fost scrise de cetățenii Republicii Moldova în cele două Cărți de condoleanțe puse la dispoziție atât în mediul online, cât și în format fizic, în fața Ambasadei României la Chișinău.
La inițiativa Blocului Unității Naționale (BUN) și a Diasporei Unioniste, oamenii și-au exprimat public regretul profund față de tragedia produsă în clubul bucureștean „Colectiv” și susținerea față de familiile greu încercate ale victimelor.
„O mare tragedie. Sunt copleșită de durere. Cu gândul și sufletul sunt alături de familiile victimelor. Dumnezeu să odihnească în pace aceste nevinovate suflete”, a scris Rodica. „De când am aflat ce s-a întâmplat acolo, parcă nu mai sunt om. Mă gândesc la frica teribilă pe care trebuie să o fi simțit fiecare dintre ei, la neputința de a se salva, la durerea fizică și la tot ceea ce le trecea prin minte în acele momente sinistre… E cumplit, mi-e milă, mi-e foarte milă de oamenii care și-au pierdut viața în acel incendiu, mi-e milă de părinții și rudele lor, de toate acele persoane dragi, care acum au rămas marcate definitiv de această pierdere uriașă și neașteptată. Sufletește, au murit și ei… Condoleanțe familiilor, sincere regrete… Dumnezeu să îi ierte!”, a transmis și Elena. „Dumnezeu să le dea putere celor care au pierdut copii și să aibă grijă de cei răniți!”, a precizat și Victoria.
Luni seară, după ce au semnat în Cartea de condoleanțe, în fața reprezentanței diplomatice a României, cu lumănări și flori, chișinăuenii au ținut un moment de reculegere pentru cei care au trecut la cele veșnice în urma incendiului devastator din București și și-au exprimat speranța că cei aflați în spitale se vor însănătoși. „Suntem solidari cu frații de peste Prut și în aceste momente de încercare. Dumnezeu să îi odihnească pe cei care nu se mai află printre noi, să îi ajute pe cei răniți și să îi întărească pe membrii familiilor și pe cunoscuții acestora!”, a declarat Constantin Codreanu, reprezentant al Blocului Unității Naționale.
În urma apelurilor autorităților de la București, Mișcarea Civică Tinerii Moldovei, asociație din cadrul BUN, va dona sânge marți, la ora 12.00, la Centrul Național de Transfuzie. „Tinerii Moldovei nu pot rămâne indiferenți la suferința victimelor incendiului din România. Îi invităm pe toți cei care doresc și pot să doneze sânge să vină la Centrul de Transfuzie și să își arate solidaritatea cu poporul român”, a spus Vitalie Prisăcaru, reprezentant al Tinerilor Moldovei.
Cartea de condoleanțe în format electronic va putea fi accesată și semnată în continuare la ACEASTĂ adresă. Sub genericul „Semnăm în Cartea de condoleanțe. Românii – alături la bine și la greu”, toți cei care doresc să transmit un mesaj de susținere o pot face în mediul online până pe 30 noiembrie.