Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost condamnat recent pentru două crime grave, comise asupra a doi pensionari din Ceadâr-Lunga.
Procuratura raionului Ceadâr-Lunga a stabilit că, în primăvara acestui an, inculpatul, care a lucrat în gospodăria bătrânilor, a pătruns în locuinţa lor cu scopul de a le sustrage banii, agonisiți din pensie.
Agresorul a deconectat casa de la lumina electrică, după care a atacat-o pe femeie, lovind-o cu un topor, până când ultima a rămas fără suflare. Auzind ţipete, soţul victimei a ieşit să vadă ce se petrece, fiind şi el lovit cu bestialitate de către inculpat până când a rămas inconştient. Inculpatul a căutat bani prin casă, însă nu i-a găsit, părăsind locul crimei.
Acesta a fost reţinut la scurt timp după cele întâmplate, iar fiind audiat de procurori, a declarat că avea nevoie de bani pentru a restitui mai multe datorii.
Pentru comiterea vătămărilor corporale grave, soldate cu decesul victimei şi a jafului, inculpatul a fost condamnat la 17 ani de închisoare în penitenciar de tip închis. Sentinţa este cu drept de atac.