(video) Captură de canabis în valoare de peste 1 milion de euro. Creșteau cânepa în 10 sere

bezymyannyy
Foto:Poliția a suprimat activitatea unei grupări specializate în comercializarea drogurilor PC: Captură video

Doi membri ai unei grupări specializate în prepararea și comercializarea substanțelor narcotice, în valoare de un milion de euro, au fost reținuți în flagrant de poliție. În decurs de jumătate de an, forțele de ordinea au documentat activitatea infracțională a acestei grupări.

Ca urmare a investigațiilor efectuate, s-a stabilit că din grupare fac parte mai multe persoane, cu vârsta cuprinsă între 23 și 46 de ani, domiciliați în raioanele Fălești și Glodeni, precum și cetățeni ai Federației Ruse. Aceștia, de mai mult timp importau semințele de cânepă din Olanda, cultivau și prelucrau plantele pe teritoriul Republicii Moldova, apoi substanțele narcotice urmau să fie transportate ilegal prin contrabandă în Federația Rusă.

Astfel, la 1 octombrie, curent, forțele de ordine au reținut în flagrant doi membri ai acestei grupări, în privința cărora la moment au fost eliberate mandate de arest pe un termen de 30 de zile.

În urma perchezițiilor efectuate, pe un lan din apropierea raionului Fălești au fost depistate 10 sere amenajate cu dispozitive de ventilare, hidrociclare, în care se aflau aproximativ 8.000 de plante de canabis, cu o masă de circa 40 de tone, din care urmau să fie extrase aproximativ 400 de kg de substanțe narcotice. Valoarea estimativă a drogurilor care urmau a fi comercializate în Federația Rusă este de aproximativ 3.000 de euro per kg. Astfel, valoarea substanțelor narcotice depistate este de peste un milion de euro.

La domiciliile suspecților au fost depistate manuale de literatură din care indivizii se informau și ulterior aplicau în practică metode speciale de creștere a plantelor de cânepă.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”. Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbați riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente