Astăzi, 3 octombrie, a avut loc prima zi a sărbătorii dedicate Zilei Naționale a Vinului. Sărbătoarea a fost marcată în 11 vinării din țară, dar la „Asconi”, din satul Puhoi, raionul Ialoveni, evenimentul a avut o semnificație specială, dat fiind că această companie s-a învrednicit de trofeul principal al anului 2015 în domeniul vitivinicol.
Ziua Națională a Vinului 2015 a început cu decernarea premiului pentru excelență la această vinărie, iar la eveniment a participat Valeriu Streleț, prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Sula, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Anatol Sârbu, proprietarul vinăriei „Asconi” și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău.
Prim-ministrul a adresat felicitări cu prilejul Zilei Naționale a Vinului profesioniștilor din domeniul vitivinicol, tuturor celor care păstrează tradiția seculară a vinificației în țara noastră, dar și oaspeților ce apreciază vinurile moldovenești. În cadrul evenimentului, Streleț i-a înmânat Marele premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol directorului companiei „Asconi”, Anatol Sîrbu.
Valeriu Streleț, prim-ministrul Republicii Moldova „Premiul oferit astăzi reconfirmă calitatea vinurilor produse de compania câștigătoare și răsplătește eforturile depuse de aceasta pentru a găsi noi piețe de desfacere și a exporta cu succes produse de calitate în mai multe țări ale lumii. În plus, trofeul reprezintă un stimul pentru ceilalți producători, ca să se concentreze pe creșterea calității produselor și sporirea exporturilor, proces în care beneficiază de susținerea deplină a Guvernului Republicii Moldova.”
Ion Sula, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare al RM „Câștigătorul premiului a fost selectat pentru investițiile făcute în modernizarea producerii, diversificarea pieței, extinderea plantațiilor de viță-de-vie cu soiuri europene cu 84 de hectare în ultimii doi ani, diversificarea produselor companiei și construcția unui complex turistic. Vinăria câștigătoare a corespuns tuturor criteriilor și a contribuit la promovarea brandului de țară «Wine of Moldova» peste hotare, obținând numeroase distincții la diverse concursuri și expoziții naționale și internaționale.”
Anatol Sîrbu, managerul Asconi: „Chiar dacă în acest an evenimentul are un alt format, sperăm că acesta va da start unei noi tradiții, iar cu cât mai mulți turiști locali și străini vom avea în aceste zile, cu atât mai mult vom populariza vinul. Premiul este meritul colectivului și muncitorilor vinăriei, care au depus un efort foarte mare.”
După înmânarea premiului, demnitarii au vizitat secțiile de producere ale întreprinderii vinicole, familiarizându-se cu procesul tehnologic de la culesul strugurilor până la produsul finit – vinul îmbuteliat.
Pentru zilele de 3-4 octombrie, Vinăria Asconi a pregătit un program special pentru oaspeții săi. Aici vor avea loc degustări de vinuri şi bucate tradiționale, precum și excursii. Toți cei pasionați de arta vinului vor avea posibilitatea să ajungă la vinărie cu transport gratuit tur-retur, ce poate fi luat din fața hotelul Turist, din Chișinău. Acestea vor circula la fiecare oră, începând cu 9 dimineața până la ora 17.00.
Întreprinderea vinicolă Asconi deține plantații proprii de viță-de-vie cu suprafața de 506 hectare, dintre care, în ultimii doi ani au fost plantate următoarele soiuri: circa 6 hectare de Saperavi, circa 12 hectare de Sauvignon Blanc, circa 8 hectare de Malbec și circa 58 hectare de Muscat. Compania exportă anual peste 857.000 de litri de vin, care ajung pe piețele statelor CSI, UE, în țările baltice, China, SUA, Taiwan, Canada ș.a.
Compania „Asconi” participă în mod constant la expoziții specializate internaționale în SUA, China, Estonia, Germania, România etc. Cea mai recentă recunoaștere a calității produselor „Asconi” a fost obținută la expoziția ASIA WINE TROPHY 2015 – medalie de argint pentru vinul „Riesling 2014”.