Patru motive de ce butonul „Nu-mi place” nu ar fi binevenit pe Facebook

like
Foto:PC: @sonne.sergheevna/ Instagram

Acum câteva ore, Mark Zuckerberg a anunțat că Facebook va introduce o nouă opțiune în Facebook – butonul „Dislike/ Nu-mi place”, buton așteptat și cerut de atâția ani de către utilizatorii celei mai mari rețele de socializare.

Mulți utilizatori au primit această veste cu bucurie, pentru că ei în sfârșit își vor putea arăta nemulțumirea nu doar prin intermediul comentariilor, dar și al dislike-urilor. Totuși, această nouă opțiune ar putea aduce și anumite neplăceri pentru alte categorii de utilizatori de Facebook, și anume antreprenorilor, politicienilor, micilor afaceri și chiar persoanelor mai emotive. #diez a încercat să stabilească motivele de ce nu ar trebui implimentat butonul „Dislike”.

#1. Ar putea pune gaz pe foc

 

PC: http://biggoda.com/

Să recunoaștem, unele postări de-ale unor prieteni de-ai noștri sunt de-a dreptul dramatice și atunci când vedeai una, la început, mai puneai vreun comentariu mai pipărat, iar acum nici nu mai atragi atenția la acestea, fie pentru că ești deja obișnuit, fie pentru că te-ai dezabonat de la postările prietenului X. Acum, de fiecare dată când vei pune un „Nu-mi place” în semn de nemulțumire, ai șansa să provoci un adevărat calvar de comentarii, o luptă de emoticoane și vei deveni dușmanul numărul 1 al tuturor prietenilor tăi mai emotivi.

#2. Micile afaceri vor „intra în minus”

 

PC: http://pelhamchiro.net/

Dacă e de presupus că butonul „Nu-mi place” va scoate automat numărul de like-uri la o pagină, acest lucru va scădea din popularitatea micilor afaceri create de tinerii antreprenori. Prin urmare, produsele lor vor fi mai puțin apreciate și, evetual, cumpărate.

#3. „Dislike”-ul va face ravagii în perioadele electorale

 

PC: bet.com

Oricând ar începe aceasta, o campanie elctorală va promova o mulțime de candidați potențiali care sunt sau îndrăgiți de către public, sau urâți. Posibilitatea de a acorda un „Nu-mi place” unui asemenea candidat va simplifica procesul de „anti-Like” și, astfel, va fi mai ușor de înregistrat numărul de oameni în opoziție. Astfel, drama din spatele Facebook-ului va fi amplificată din cauza unui simplu click.

#4. Un „Dislike” ar putea să-i supere pe prietenii tăi

 

PC: http://gentwenty.com/

În cazul în care nu-ți place o noutate bună, o poză a unui răsărit de soare sau un selfie al papucilor, iar tu le pui acestora un „Nu-mi place”, prietenii la sigur se vor supăra, pentru că își vor imagina că te crezi mai presus cumva decât ei.

Sașa Florea, social media manager, a comunicat echipei #diez că butonul „Nu-mi place” poate și ar fi un tool foarte bun anume pentru acest domeniu, însă în rest acesta ar provoca un val enorm de negativism pe Facebook.

În opinia celor de la Forbes, butonul „Dislike” este bun doar pentru mesajele ce conțin într-adevăr un conținut trist, cum ar fi un statut despre decesul unui apropiat al unui prieten sau faptul că o cunoscută nimerise într-un accident grav. „În așa cazuri, se pare că un „Like” va fi ne la locul lui, însă oricum o face. În calitate de comunitate, utilizatorii de Facebook consideră că actualul buton nu neapărat ar însemna că, conținutul mesajului este excepțional. Un like ar însemna, de asemenea, că prietenii au citit o anumită postare și îi aduc, astfel, utilizatorului, condoleanțe.”

Amintim că Mark Zuckerberg a uimit întreaga societate de pe Facebook prin faptul că totuși lucrează la un buton similar cu „Nu-mi place”, deși în decembrie 2014 acesta i-a asigurat că o asemenea opțiune nu vă apărea niciodată.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente