Detalii! Ziua Națională a Vinului se va desfășura în acest an într-un format nou

KP5A9169
Foto:PC: Oficiul Național al Viei și Vinului

Manifestațiile dedicate Zilei Naționale a Vinului 2015 vor avea loc într-un concept diferit față de anii precedenți. Anunțul a fost făcut de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV).

ONVV se află acum în discuții cu Agenția Turismului a Republicii Moldova, cu asociațiile din domeniul turismului și vinăriile autohtone, pentru a definitiva programele turistice atractive și ofertele speciale care să fie pe placul concetățenilor și vizitatorilor țării noastre pasionați de vinul autohton. Oficiul va oferi o alternativă modernă festivităților dedicate Zilei Naționale a Vinului. Astfel, în perioada 3-4 octombrie 2015, toți doritorii de a savura vinurile de calitate ale Moldovei, vor avea posibilitatea să viziteze producătorii de vinuri la ei acasă.

Decizia de astăzi vine după ce, pe data de 14 septembrie, organizatorii evenimentului – Consiliul de coordonare al ONVV, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și conducătorii companiilor vitivinicole autohtone, întruniți într-o ședință comună extraordinară, au propus și au votat să se renunțe la activitățile tradiționale legate de Ziua Vinului, planificate pentru 3-4 octombrie 2015 în Piața Marii Adunări Naționale.

Comisia republicană, stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 492 din 24.04.2003 cu privire la organizarea și desfășurarea sărbătorii Ziua Națională a Vinului, a analizat situația și a confirmat că, în circumstanțele create, organizarea evenimentului nu este posibilă din motive de securitate.

În acest an, ONVV a preconizat un buget de 2,8 milioane de lei pentru organizarea evenimentului, bani alocați din Fondul Viei și Vinului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente