Ana Balica: „Doar în cadrul facultății am realizat cât de fascinantă e programarea”

1
Foto: Ana Balica împreună cu Guido van Rossum la EuroPython 2015 în Bilbao, Spania, PC: arhivă personală

În timp ce unii studenți se lasă dezamăgiți de facultatea pe care o aleg și de meseria pe care o vor avea, alții se bucură din plin că au făcut o alegere corectă în ceea ce privește viitoarea profesie. Ana Balica, absolventă a Filierei Anglofone „Computer Science” din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică a Universității Tehnice a Moldovei, un programator talentat și o tânără extrem de activă, a împărtășit cu echipa #diez din experiențele sale de viață și din meseria pe care o are, făcând concluzii frumoase despre facultatea pe care a absolvit-o.

#1. Ana, povestește-ne un pic despre activitatea ta.

Sunt un developer pasionat de Python. Recent m-am alăturat echipei de backend developers la Potato London. De asemenea, vara aceasta am fost mentor în cadrul programului Google Summer of Code al proiectului Systers Portal al organizației Systers, An Anita Borg Community. Sunt implicată activ în comunitatea Django și organizarea următorului DjangoCon Europe.

#2. Spune-ne, te rog, ce te-a influențat sau motivat ca în urmă cu cinci ani să alegi o facultate în domeniul IT?

Motivarea de a alege FAF, adică Filiera Anglofonă IT la UTM, a fost limba engleză. Îmi doream să fac o facultate din domeniul real, dar și să am posibilitatea să practic engleza la maxim. Doar în cadrul facultății am realizat cât de fascinantă e programarea.

#3. Este suficient doar să ai o facultate în spate ca să atingi succesul în acest domeniu? În acest context, ce ai mai făcut în afara studiilor?

Eu zic că nu e îndeajuns să faci doar facultate. Un student ar trebui întotdeauna să facă mai multe: să citească o carte în plus, sa învețe un nou limbaj sau tehnologie, să scrie mai mult cod, să ajute pe alții să scrie cod, să participe la competiții, să meargă la conferințe.

Începând cu anul I la FAF deja eram plină de responsabilități. Am fost student Google Summer of Code două veri la rând, membru BEST Chisinau timp de doi ani, angajat ca Python Developer part-time. Am participat la diverse concursuri de programare, hackathoane, Startup weekenduri, cursuri de vară, traininguri. Ultimul an făcusem două semestre Erasmus în Praga la CVUT. Am avut o studenție frumoasă, plină de revelații.

 

Badge-ul de la DjangoCon Europe 2015 în Cardiff, Marea Britanie, PC: arhivă personală

#4. Ce limbaje de programare îți sunt pe plac? Ai putea să motivezi de ce?

Python. M-am îndrăgostit de acest limbaj cu cinci ani în urmă. E simplu și elegant. E un limbaj matur, utilizat în multe domenii, deci nu te plictisești cu el. Python e susținut de o comunitate prietenoasă și deschisă tuturor.

#5. Ai avut de înfruntat stereotipuri în domeniu? Ce te-a făcut să treci cu brio peste ele și ce le-ai sfătui fetelor să facă în așa cazuri?

Nu. Atât timp cât nu impui genul ca o prioritate și ai un atașament adecvat față de ceea ce faci, vei fi respectat. Scopul meu niciodată n-a fost cel de a confrunta stereotipurile, ci de a crește profesional și de a deveni un developer de valoare.

#6. Ce joburi ai avut și care este poziția pe care o deții tu acum? La ce proiecte lucrezi?

Am multă experiență cu proiecte open source și mai puțină experiență business. Cu toate acestea, am fost nouă luni Python developer la Red Sky. Lucram part-time șase ore pe zi la un proiect masiv care se ocupa cu web crawling și web scraping.

Jobul la Potato London ca Backend Developer l-am început recent. Facem aplicații web, utilizând tehnologii precum Django Web Framework, djangae – un tool utilizat pentru a face deploy la Django pe App Engine, Backbone, AngularJS. În marea majoritate, sunt proiecte pentru Google – clientul principal al Potato. Preponderent, ne axăm pe calitate înaltă și scalabilitate.

 

Ana își prezintă discursul la DjangoCon Europe 2015 în Cardiff, Marea Britanie, PC: arhivă personală

#7. Există un stereotip precum că unui specialist în IT nu îi este atât de ușor să combine profesia sa cu viața personală. Cum reușești să combini ceea ce ține de carieră cu hobby-urile tale?

Nu prea înțeleg de ce anume specialiștii în IT nu pot să combine ușor viața profesională cu cea personală. În orice activitate contează un time management bun. Eu fac în felul următor – petrec 6-8 ore de coding, o oră la proiectele open source și restul timpului îl investesc în activități care îmi sunt interesante, fie asta o ieșire cu prietenii, sport, gătirea unor bucate sau statul pe reddit.com. Dar dacă cineva e încântat să petreacă tot timpul programând, atunci aceasta e o alegere conștientă, pe care eu o respect.

#8. În opinia ta, cum trebuie să fie descrisă o femeie în domeniul dat? Cât de bine îți reușește să corespunzi acesteia?

Fie femeie sau bărbat, același set de abilități este necesar pentru a programa. În calitate de specialist în IT, ar trebui să fii conștient că vei învăța toată viața. Aceasta, de fapt, te ajută să rămâi ager la minte la bătrânețe. Evident, ar trebui să înțelegi bazele programării. Eu consider că gândirea abstractă și creativitatea sunt elemente esențiale la proiectarea aplicațiilor și soluționarea problemelor. E bine să fii atent la detalii, răbdător, curios, cu spirit de detectiv și cu o imaginație bogată. Eu încerc să dezvolt toate abilitățile pe care le-am menționat.

#9. Care este idealul la care vrei să ajungi și ce scopuri îți propui?

Aș vrea în 10 ani să reduc numărul de ore de lucru, eventual să obțin independență financiară și să mă mut într-o zonă unde e cald tot anul în jur. Sunt sigură că acestea nu mă vor opri să programez în fiecare zi și să fiu activă în comunitățile open source.

 

Moldovenii la EuroPython 2015 în Bilbao, Spania, PC: arhivă personală

#10. Cu ce îndemn vii pentru domnișoarele care fac sau urmează să facă o facultate în IT?

Nu urmați trendul. Cel mai frustrant va fi să obțineți o diplomă într-un domeniu care nu vă pasionează. Dacă deja sunteți convinse că e ceva pe placul vostru, atunci căutați un mentor. Nu ignorați temele care nu vi se par pe înțeles din start, întrebați și căutați o metodă să pătrundeți în esență. Un mentor vă va ajuta să treceți peste astfel de obstacole și vă va îndruma să utilizați cele mai bune practici.

Dacă sunteți deja în domeniu, mergeți la conferințe, participați la discuții despre programare, implicați-vă în proiecte open source, ajutați pe cineva să învețe programarea. Baftă!

Echipa #diez îi dorește mult succes Anei în realizarea scopurilor sale!

Materialul este realizat în cadrul Campaniei de promovare a Carierei IT, implementată de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2015.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente