Petru Jardan, Directorul Aeroportului Internaţional Chişinău (AIC), susţine că „Avia-Invest”, compania-administratoare a AIC, nu are nici un fel de impedimente legale sau de alt ordin pentru a nu finanţa echipa „Milsami” (Orhei), campioana Moldovei la fotbal.
Astăzi, 24 august, în cadrul unei conferinţe de presă, el s-a referit la unele materiale apărute în presă precum că „Avia-Invest” ar direcţiona anumite sume în diverse scopuri, inclusiv spre susţinerea acestei echipe de fotbal.
„În legătură cu aceasta, considerăm necesar să amintim că „Avia Invest” este o companie privată.
Nici Acordul de concesionare a Aeroportului, nici obligaţiunile asumate de companie la capitolul investiţii nu limitează întreprinderea în ceea ce ţine de îndreptarea banilor spre sponsorizări, desigur după achitarea tuturor impozitelor. De aceea, despre nici un fel de încălcări în acest context nu poate fi vorba”, a declarat Petru Jardan.
El a menţionat că, mai mult că atât, sponsorizarea acestui club de fotbal implică şi un evident caracter social. „Astfel, noi contribuim la promovarea sportului în general şi a fotbalului din Moldova, în particular. Avem motive să ne mândrim cu rezultatele echipei pe care o susţinem, care recent a cucerit titlul de campioană şi s-a calificat în competiţii europene de prestigiu. În plus, clubul „Milsami” susţine încă 8 echipe de fotbal de copii”, a mai declarat Petru Jardan.