Epava avionului companiei indoneziene Trigana Air, care a pierdut astăzi contactul cu turnul de control deasupra provinciei Papua, în estul Indoneziei, a fost găsită în districtul Oktabe.
Conform Reuters și EFE citate de Agerpres, anunțul a fost făcut de un responsabil din ministerul indonezian al transporturilor. Avionul ar fi fost găsit de localnici prăbușit pe un munte. Oficialul indonezian nu a putut să indice dacă există supraviețuitori, el menționând doar că echipele de salvare își vor relua activitatea luni dimineață, operațiunile de căutare fiind sistate odată cu căderea nopții.
Aparatul turbopropulsor, de tipul ATR 42-300, a decolat de pe aeroportul localității Sentani și avea ca destinație orașul Oksibil, situat într-o zonă muntoasă izolată și accesibilă numai pe calea aerului. Zborul ar fi trebuit să dureze circa 45 de minute, iar contactul radar a fost pierdut la circa 30 de minute după decolare. Avionul avea la bord 54 de persoane, dintre care 49 de pasageri și cinci membri ai echipajului.
Un reprezentant al companiei Trigana Air a evocat printre posibilele cauze ale accidentului și vremea nefavorabilă, având în vedere că regiunea unde s-a prăbușit avionul este cunoscută pentru condițiile meteo imprevizibile, el dezmințind însă relatările că aparatul ar fi fost supraîncărcat.
În urma numeroaselor catastrofe aeriene, Indonezia a devenit o țară cu o reputație foarte proastă la capitolul siguranței transportului aerian. În luna decembrie, un Airbus A320 al companiei AirAsia s-a prăbușit în Marea Java, toate cele 162 de persoane aflate la bord pierzându-și viața, iar anul acesta în luna iulie un avion al armatei indoneziene s-a prăbușit peste o zonă locuită a orașului Medan, provocând 142 de victime.