Un altfel de interviu cu actrița Irena Boclincă: „Dacă n-ar fi greutățile, oamenii n-ar aprecia fericirea”

page
Foto:Irena Boclincă PC: colaj #diez

Dincolo de scena teatrului, fiecare actor are o viață… o viață care, cu sau fără voia lor, îi pune în fața unor greutăți, temeri, eșecuri și visuri. Descoperim care sunt acestea în viața actriței Irena Boclincă în interviul realizat de echipa #diez.

Irena Boclincă este actriță la Teatrul „Eugen Ionesco”, concomitent actriță în cadrul unei emisiuni difuzate la postul de televiziune Jurnal TV. În anul 2014, a câştigat Premiul pentru cel mai bun One woman show la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional Gala Star, organizat la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău. Dincolo de cortină și camere de filmat, Irena își joacă rolul propriei vieți, pe care, indiferent de circumstanțe, temeri, regrete și eșecuri, și-l trăiește frumos și cu mândrie.

Confesiuni despre viaţă, fâşii de gânduri şi sentimente, fără masca vreunui personaj, fără lumini şi machiaje de scenă – interviu cu Irena Boclincă.

 

Irena Boclincă PC: Facebook/Irena Boclinca

# Care e diferența dintre a trăi și a exista?

Eu cred că noi mai mult existăm decât trăim, pentru că a trăi înseamnă a-ți permite să mergi în concediu, să-ți cumperi ce vrei tu, să ieși în oraș sau într-un local unde nu te duci chiar în fiecare zi. De fapt, noi mai mult existăm, pentru că noi nu ne putem permite să trăim așa cum ne-ar plăcea. Toți știm cât primești în societatea noastră pentru a-ți căpăta existența.

# Vorbind despre viață, trăiești ceea ce ai visat sau viața este diferită de ceea ce ți-ai imaginat?

Cu siguranță, trăiesc ceea ce am visat. Eu mi-am visat meseria. Inițial, eu am făcut medicină și nu m-am regăsit, nu era locul meu. Colegiul de medicină m-a maturizat și mi-a arătat ce vreau să fac. Altfel apreciezi când tu ai tins spre ceva, dar nu ți s-a dat așa ușor. Eu trăiesc zi de zi ceea ce mi se oferă. Sunt zile mai bune, zile mai puțin bune, dar cred că, dacă unele zile nu ar fi rele, oamenii nu le-ar aprecia pe cele bune. Aceste zile îți oferă șansa să te aduni, să te gândești ce ai făcut bine, ce ai făcut rău, de ce s-a întâmplat așa. Nimic nu este perfect, toți greșesc, trebuie să mai fie zile în care să stăm să cugetăm.

# Care sunt defectele tale pe care ești nevoită să le accepți?

Cred că sunt prea sinceră, vorbesc mult. Din cauza educației pe care o am, pot să-mi iau asupra mea unele probleme numai ca celui de lângă mine să-i fie bine, însă știu că greșesc, pentru că în ziua de azi, din păcate, oamenii obraznici sunt mult mai apreciați decât cei sinceri.

# Care a fost cel mai jenant moment din viața ta?

În anul patru la Academie aveam un spectacol în care trebuia să dansăm. Jucam un rol în care eram ușor dezgolită. Chiar dacă stam cu spatele la public și totul era făcut în așa fel ca să nu se vadă nimic, atunci când a trebuit să-mi dau cămașa jos, mi-a fost rușine de colegii mei care erau în preajmă. Nu știu dacă pot să consider acest moment unul jenant, totuși, pentru mine este ceva memorabil și mereu zâmbesc când îmi amintesc.

 

Irena Boclincă, jucând o piesă de teatru PC: Facebook/Irena Boclinca

# Dacă ai putea să schimbi ceva în viața ta, cu ce-ai începe?

Nu aș schimba nimic, pentru că totul e așa cum trebuie să fie. Nimic nu e întâmplător. Lucrurile rele, bune, toate au un scop, iar oamenii care apar în viața ta își au un anumit rol.

# Când ai plâns ultima dată în prezența altor persoane?

Eu tot timpul plâng, pentru că sunt foarte sensibilă, mai ales atunci când sunt învinuită pe nedrept. De fapt, eu cred că nu e o rușine să plângi, pentru că te descarci emoțional, nu trebuie să te complexezi.

# Ce fel de lucruri, oameni n-ai putea să accepți în viața ta?

Eu îmi aleg foarte dur oamenii din viața mea. Urăsc minciuna și nu aș accepta niciodată oamenii care mă mint. Am o intuiție foarte bună, iar atunci când îmi aleg persoanele care să facă parte din viața mea, într-un fel le simt caracterul și personalitatea. În acest caz, încerc să le evit pe cât e posibil.

# Ești preocupată să faci lucrurile pe care le vrei sau pe care trebuie să le faci?

Meseria m-a învățat să fac lucrurile cum trebuie, dar uneori fac lucrurile așa cum cred eu că este mai bine. Fiind în vizorul publicului, de multe ori nu poți face unele lucruri, chiar dacă ți le dorești, și atunci faci așa cum trebuie, însă nu cred că e chiar atât de rău să faci cum vrei tu și nu așa cum trebuie.

# Care este lucrul pe care ți l-ai dorit întotdeauna să-l faci și pe care încă nu l-ai făcut?

Din tot ceea ce am făcut, nimic nu mi s-a dat ușor. Întotdeauna am fost pusă la încercare, dar niciodată nu m-am dat bătută. Am știut că dacă îmi doresc, voi reuși. Pe plan profesional, am multe proiecte, dar nu am sponsori. Pe plan personal, îmi doresc, ca oricine de altfel, să fiu fericită, să îmi creez o familie și să am copii.

 

Irena Boclincă PC: Facebook/Irena Boclincă

# Ce e mai rău, să eșuezi sau să încerci?

Orice șansă ți se dă, trebuie s-o încerci, pentru că nu ai de unde să știi, poate acea încercare va fi o cale spre succes sau îți va aduce niște bani. Dacă stai și nu faci nimic, nu ai de unde să reușești. Chiar dacă vei fi dezamăgit, trebuie să te gândești că viața e frumoasă și trebuie să mergi mai departe. Ai stat, ai plâns, ți-ai dat două palme și ai mers înainte.Ți s-a închis o ușă, ți se va deschide un geam. Dumnezeu dă greutăți celor pe care îi iubește.

# Care e cea mai mare teamă a ta?

Eu sunt o fire naivă și, crezând că unele persoane îmi sunt prieteni, îmi pot face ceva rău și atunci mă tem de unii oameni care mă înconjoară, pentru că nu știu ce să mă aștept de la ei. De aceea, dacă simt că am niște dubii, eu evit orice lucru, activitate sau persoană care mă poate face să sufăr. Mi se pare cel mai grav lucru atunci când oamenii din jurul tău, în care tu crezi și la care ții, îți facă rău.

# Dacă moneda națională ar fi fericirea, cât de bogată ai fi?

În primul rând, dacă salariul meu l-aș primi în fericire, aș fi cea mai fericită, dar cred că și acum sunt. Mă bucur de tot ce am și le mulțumesc oamenilor pe care îi întâlnesc că rămân în viața mea și-mi oferă momente minunate. Eu sunt de părerea că nici prea mult bine nu trebuie. Fiecare eșec al vieții e un pas înainte, iar dacă n-ar fi greutăți, oamenii n-ar aprecia fericirea.

# Ce sfaturi ai pentru tineri?

Mă bucur de faptul că tinerii încep să fie din ce în ce mai activi. Sunt mai citiți, merg la teatru, dacă ceva nu le place, se revoltă, sunt mult mai emancipați decât generația mea la vârsta lor. Cred că tinerii de acum vor face schimbări majore pentru țara noastră și vom ieși din impasul în care suntem acum. Vorbind despre sfaturi, în primul rând, după experiența pe care am trăit-o, schimbându-mi radical profesia, de la medicină la actorie, îi sfătui pe tineri să-și aleagă meseria care le place și nu pe care o vor părinții, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge la meseria pe care și-au dorit-o, doar că vor constata că au pierdut mult timp în zadar. Să nu uitați că țara asta are nevoie de voi, și chiar dacă mergeți peste hotare să vă faceți studiile, să vă întoarceți înapoi în țară, ca să demonstrăm că Republica Moldova este o țară frumoasă, cu un viitor prosper în care activează oameni competenți și deștepți, pentru că, tinerii din ziua de azi sunt deștepți și eu am încredere că ei pot face multe pentru societatea noastră. Vorbind despre viața personală, îi sfătui pe tineri să nu gândească cu portmoneul, ci cu sufletul, pentru că banii dispar, iar dacă nu iubești persoana de lângă tine, rămâi cu nimic. Să fiți sinceri cu voi înșivă și să aveți încredere în personalitatea voastră, în deciziile pe care le luați și în visuri, pentru că visurile, dacă-ți dorești, le poți transforma în fapte.

 

Irena Boclincă PC: Facebook/Irena Boclinca

Angelina Mașcauțan

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente