Trenurile modernizate anterior vor fi repuse în circulație până la finele lunii august

658x0__MG_6705
Foto:PC: Timpul.md/Ramin Mazur

Trenurile modernizate ale ÎS Calea Ferată a Moldovei vor fi repuse în circulaţie până la finele lunii august. Despre aceasta a anunţat directorul întreprinderii, Vladimir Cebotari, în cadrul unei şedinţe cu conducerea CFM, convocată de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor în exerciţiu, Vasile Botnari.

Vladimir Cebotari a informat că procedeul de certificare a celor cinci trenuri modernizate anterior în România se va termina pe 10 august, iar încercarea tehnică a fost finalizată. Concomitent, uzina reparatoare va efectua din contul său un şir de lucrări de reparaţii şi întreţinere a trenurilor, inclusiv de schimbare a axelor cardanice, a cutiilor de viteze, de vopsire etc., astfel ca garniturile să poată fi exploatate în condiţii de siguranţă şi maximă eficienţă.

Totodată, directorul CFM a informat că au început lucrările de instalare a barierelor automatizate pentru securizarea a 20 de treceri la nivel cu calea ferată. Investiţia se ridică la 67 milioane de lei, dintre care 20 de milioane au fost alocate anterior din Fondul Rutier.

Ministrul Vasile Botnari a menţionat importanţa finalizării cât mai rapide a tuturor lucrărilor pentru înlăturarea defectelor la trenurile modernizate, astfel ca odată cu obţinerea certificatelor de siguranţă garniturile să fie repuse pe linie.

Reamintim că, trenurile modernizate sunt dotate cu internet, televizoare, prize pentru curent electric și camere de supraveghere. Vagoanele trenurilor modernizate au trei clase de comoditate. Acestea au fost renovate la uzina REMAR din Paşcani, România.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente