Povestea tragică a Annei Frank e bine știută. Împreună cu familia ei și alți cunoscuți evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani de teama deportării în lagăr, în așa numită Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani.
Avea 13 ani când a intrat în Anexă și a ținut un jurnal între 6 iulie 1942 și 4 august 1944, devenind, la un moment dat, conștientă că el va reprezenta un document important după ce războiul se va sfârși. În Anexă ea a stat alături de mama, tatăl și sora sa, precum și alături de o altă familie de trei persoane și încă un prieten de-al lor.
Pur subiectiv selectate, iată câteva memorii ale tinerei evreice, care îți vor face o retrospectivă asupra evenimentelor întâmplate cu zeci de ani în urmă:
1. Ajungi să cunoști bine oamenii abia după ce te-ai certat zdravăn cu ei o dată. Abia atunci poți să le judeci caracterul.
2. Nu există pe lume dușmănie mai mare decât cea dintre germani și evrei.
3. Săptămâna asta am citit mult și am muncit puțin. Așa trebuie să faci pe lumea asta și atunci în mod sigur vei ajunge departe.
4. Și-apoi adorm cu ciudata senzație de a vrea altceva decât să fiu sau de a fi altcumva decât vreau sau, poate, de a face și altfel decât să vreau să fiu.
5. Aș vrea doar să simt că tata mă iubește cu adevărat, nu doar ca pe copilul său, ci pentru ceea ce sunt eu însămi, Anne.
6. Cel mai rău a fost când domnul Dussel a început să facă pe doctorul și și-a pus capul pomădat pe pieptul meu gol ca să asculte zgomotele dinăuntru. (…) Ce caută insul ăsta la inima mea? Că doar nu-i iubitul meu!
7. Plânsul poate să-ți aducă o mare ușurare, dar numai dacă ai pe cineva lângă tine.
8. Cu toată iubirea multora din jur, un om poate să se simtă singur atunci când nu e pentru nimeni „cel mai drag”.
9. De fiecare dată când îmi vine ciclul, am senzația, în ciuda durerii, a dezgustului și mizeriei, că port în mine o taină dulce.
10. Când ești singur și nefericit sau trist, încearcă și tu odată, pe o vreme la fel de frumoasă, să privești din pod lumea de-afară. Nu casele și acoperișurile, ci cerul. Câtă vreme te poți uita fără teamă la cer, vei ști că lăuntric ești pur și că, orice-ar fi, îți vei regăsi fericirea.
11. Iubire, ce este iubirea? (…) Ai împărțit ceva, ai oferit ceva, ai primit ceva.
12. Trebuie să lucrez ca să nu devin proastă, să fac progrese, să devin jurnalistă, căci asta îmi doresc.
13. Într-o bună zi, acest război groaznic se va termina, totuși. Într-o bună zi vom fi, totuși, din nou oameni, nu doar evrei.
14. De ce să nu ne sărutăm în vremuri ca astea? De ce să așteptăm să ajungem la vârsta potrivită? De ce să punem atâtea întrebări?
15. De ce se cheltuiesc zilnic milioane pentru război și niciun cent pentru medicină, pentru artiști, pentru săraci?
16. De fapta unui creștin răspunde el singur, de fapta unui evreu răspund toți evreii.
17. Cred că opinia conform căreia femeia are datoria să aducă pe lume copii se va modifica în cursul secolului următor și va face loc prețuirii și admirației pentru cea care, fără crâcnire și fără vorbe mari, ia astfel de poveri pe umerii ei.
18. Nu pot să-mi imaginez prea bine cum poate cineva să spună „sunt slab” și să continuie să rămână slab. Păi dacă știi asta, de ce nu reacționezi, de ce nu-ți formezi caracterul? Răspunsul a fost: „Pentru că așa e mai comod”.
19. O religie, nu contează care, îi ține totuși pe oameni pe calea cea bună. Nu e vorba de frica de Dumnezeu, ci de înalta prețuire a onoarei și conștiinței proprii. Ce frumoși și buni ar fi toți oamenii dacă, în fiecare seară, înainte de culcare, și-ar rememora întâmplările zilei și apoi ar analiza cu atenție ce a fost bun și ce a fost rău în ceea ce au făcut.
20. De fapt, sunt exact ce este un film de dragoste pentru oamenii profunzi, o simplă distracție, un divertisment ocazional, ceva ce se uită repede, nu ceva prost, dar nici neapărat bun.
21. Seara, când stau culcată în pat și-mi termin rugăciunea spunând: Îți mulțumesc pentru tot ce-i bun, drăguț și frumos, jubilez în sinea mea. Atunci mă gândesc la „ce-i bun” în clandestinitate, la sănătatea mea și la întreaga mea ființă, la ce are drăguț Peter, la ce-i încă mic și fragil și căruia noi încă nu îndrăznim să-i dăm un nume, iubire, viitor, fericire și la „ce-i frumos”, asta însemnând lumea, natura și frumusețea amplă a întregului, a tuturor lucrurilor frumoase împreună. Atunci nu mă gândesc la toate nenorocirile, ci la frumusețea încă prezentă. În asta constă în bună măsură diferența dintre mama și mine. Sfatul ei împotriva melancoliei este: „Gândește-te la toate nenorocirile din lume și fii fericită că nu treci tu prin ele”. Sfatul meu este: „Ieși afară, mergi în câmp, în natură și soare. Ieși afară și încearcă să regăsești fericirea în tine. Gândește-te la tot ce-i frumos în tine, în jurul tău și fii fericită!”.
La 4 august 1944, Anne și ceilalți șapte locatari ai Anexei sunt arestați și mai târziu deportați cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepția tatălui Annei, toți vor muri. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica și va face cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei sale.
