În lupta pentru a deține o înaltă funcție de stat, contracandidații încearcă diferite modalități pentru a se face remarcați. Este și cazul primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, care, în alegerile locale din acest an, a avut mai multe ieșiri haioase. Echipa #diez a încercat să le selecteze pe cele mai memorabile.
#1. A intrat în subteran pentru a verifica starea rețelelor de apeduct și canalizare
În cadrul unei conferințe de presă, unde și-a prezentat prioritățile și soluțiile din domeniul asigurării cu apă și canalizare, acesta a dorit să fie mai original decât de obicei și a intrat în subteran pentru a verifica personal starea rețelelor de apeduct.
#2. A lăudat Berea Chișinău
După ce a apărut știrea despre faptul că Berea Chișinău a cucerit trei medalii de aur la un concurs internațional, Chirtoacă a postat de pagina sa de Facebook un mesaj de felicitare. „Bravo, Bere Chișinău! Chiar aseară am băut o bere făcută de voi și mi-am spus în gând: «Uite că nu este cu nimic mai rea decât cea europeană». Astăzi a venit și vestea.”
Sursa: protv.md
#3. A realizat un selfie la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt
Acest selfie a venit ca răspuns pentru Renato Usatîi, care la rândul său a făcut și acesta un selfie în care i-a adresat un mesaj lui Chirtoacă.
#4. S-a filmat în filmulețul „Jinovatu”
Înainte de primul tur al alegerilor locale, pe internet a apărut o piesă realizată special în susținerea lui Chirtoacă. Mai târziu, pentru această piesă a fost filmat și un videoclip, în care îl putem observa și pe acesta, de la minutul: 4:08.
#5. A urcat pe o motocicletă
În timpul unui concert organizat înainte de primul tur al alegerilor, Chirtoacă a urcat pe o motocicletă și s-a pozat. Poza postată pe pagina lui de Facebook avea și un mesaj. „Am plecat la alegeri. Duminică, 14 iunie, toți la vot!”
#6. Și-a făcut mai multe poze selfie
În timpul concertului organizat de către Partidul Liberal.
La monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt:
#7. Le-a adresat replici tăioase contracandidaților săi și nu numai
„Cum se spune, i-am rupt!” – acest comentariu a fost scris după ce s-au aflat rezultatele alegerilor locale din 28 iunie, 2015. Comentariul a fost însoțit și de o poză.
„Dodon, lasă unirea, spune mai bine când te duci la Moscova să-ți iei ceaiul?” – replică adresată liderului PSRM, după ce a văzut răspunsul acestuia la scrisoarea lui Voronin.
„Vrea Zinaida Greceanîi să fie secretara mea și să-mi facă agenda?” – această replică este adresată contracandidatei sale, pentru alegerile din 28 iunie, 2015, după ce Greceanîi l-a acuzat pe Chirtoacă de faptul că nu i-a răspuns la invitația de a ieși la dezbateri în public.
#8. A renunțat la panourile publicitare pentru al doilea tur de scrutin și a donat banii orfelinatului din Strășeni.
Detalii despre acest subiect găsiți într-un articol postat anterior.
Silvia Dalnițchi