Guvernul chinez desfăşoară o amplă campanie împotriva corupţiei şi una dintre măsurile adoptate a fost trimiterea după gratii pentru o zi a funcţionarilor, pentru a le arăta ce îi aşteaptă dacă vor comite ilegalităţi.
Organismul anticorupţie al Partidului Comunist Chinez organizează astfel de vizite, pentru ca înalţii funcţionari şi soţiile sau soţii lor să discute cu foşti colegi, închişi pentru corupţie, informează Curierul Național.
Potrivit unui anunţ oficial, obiectivul demersului este ca funcţionarii publici „să fie conştienţi” de consecinţele faptelor de corupţie şi „să-şi exercite atribuţiile corect şi să fie receptivi la supravegherea Partidului”. Angajaţi din mai multe ministere au făcut deja aceste vizite, iar soţii şi soţiile lor vor merge pentru ca efectul corupţiei să devină o temă de discuţie în familie.
„Funcţionarii şi soţiile lor sunt impresionaţi când văd cât de oribil este să-ţi pierzi libertatea şi prestigiul personal, dar cred că impactul cel mai puternic este resimţit mai mult de către cei tineri”, declară agenţiei EFE un funcţionar care a participat la o astfel de vizită. În schimb, o altă angajată a statului chinez, în vârstă de numai 25 de ani, afirmă că aceste vizite funcţionează ca modalitate de atenţionare, dar ele sunt mai mult „un fel de spectacol”. În opinia ei, „folosirea unui asemenea procedeu radical este inutilă”.