Viorica Olaru Cemîrtan este persoana care nu doar a mers pe urmele deportaților din spațiul basarabean, descoperind rămășițe istorice pe care le-a adus acasă, dar care continuă să-și găsească utilitate în societatea în care trăiește și asta pentru că știe că prin munca sa poate ajunge oriunde. Ne-a spus că îi face plăcere să împartă din experiența ei cu ceilalți și din modul în care dânsa a ales să profite de imensitatea de oportunități din această lume.
Anii de școală: „Atunci când îți dai seama că prin munca ta ești cel mai bun într-un domeniu, asta te încurajează și te motivează”
I-a plăcut să fie muncitoare și activă, motiv pentru care, așa cum ne-a povestit, mergea la toate competițiile intelectuale. Locurile premiante pe care le obținea au motivat-o să meargă înainte în pofida nepotismului care își făcea loc în anii ’90. Părinții au ținut să-i cultive discernământul, lăsând-o să trăiască din alegerile proprii: „Ei se uită la mine ca la un serial care se numește Viorica, bucurându-se de ceea ce am făcut sau întristându-se cu inima lor părintească de ceea ce mă răvășește”.
Viorica își idolatriza dascălii, iar la recomandarea profesorului său de istorie, Nicolae Draganel, care a convins-o că anume studiind acest domeniu se va putea valorifica din toate punctele de vedere, Viorica a ales să dedice aproximativ 24 de ani din viața sa istoriei, atât la nivel de studii, cât și la nivel de cercetare.
„Nu este suficient doar să citești și să înveți, trebuie să și descoperi”
Astfel, a ajuns la Facultatea de Istorie, ulterior specializându-se la masterat în studii Sud-Est-Europene. Nu s-a oprit aici, pentru că și-a dorit să aducă o contribuție domeniului pe care l-a studiat. Acest lucru se materializa odată cu scrierea tezei de doctor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, atunci când lansa monografia „Deportările din Basarabia”.
„Expedițiile memoriei” din Kazahstan erau un alt proiect prin care Viorica demonstra că istoria orală are un rol esențial în descoperirile dovezilor trecutului. „Ăsta a fost unul din visurile mele, voiam să merg pe urmele deportaților din Moldova ca să aducem memoria lor aici, acasă. Eu mi-am propus să valorific acestă parte a istoriei, atât prin propriile investigații, cât și prin educarea studenților pe care am avut onoarea sa îi mentorez la USM și ULIM”, spune Viorica. Interesul pe care îl are față de subiectul deportărilor o determină să fie și azi specialistul principal în acest domeniu, în cadrul Asociației Naționale a Tinerilor Istorici.
Deportări.md – o bază de mărturii
Concomitent cu monografia, apărea, cu ajutorul financiar al ambasadorului Moldovei în Marea Britanie și Irlanda de Nord, Iulian Fruntașu, o platformă online de istorii ale deportaților din Basarabia. „Aveam o colecție destul de numeroasă de astfel de istorii filmate și știam că aceasta nu poate să rămână doar pentru mine. Am fost ajutată și de Ghenadie Popescu, un artist plastic care merge în numeroase localități și filmează istoriile povestite de supraviețuitorii deportărilor. E foarte important să îi prindem în viață pe acești oameni-sursă.” Deportări.md este deschis pentru oricine vrea să contribuie cu un material de acest fel.
Cursurile de la Universitate au mers mână în mână cu trainingurile, seminarele, conferințele de la care nu lipsea: „În acest mod, începeam să învăț mai mult decât istorie, să devin multilateral dezvoltată, să cresc din comunicarea cu străinii și să-mi dezvolt abilități noi”, recunoaște Viorica.
Primul loc de muncă la fundația SOROS în Moldova, axat pe promovarea egalității de gen, dar și stagiile și proiectele desfășurate în Croația, Marea Britanie, Ungaria și Germania i-au completat seria de experiențe care au determinat-o să devină un bun profesionist și un bun comunicator dornic mereu de dezvoltare.
„Prima discuție cu soțul meu a fost ca între doi oameni care se cunosc de o viață”
Era o fată ocupată cu cercetările academice și vedea bărbații doar ca pe niște parteneri de breaslă. „Mă gândeam că la un moment dat, o să înfiez un copil și îl voi crește și educa singură.” L-a întâlnit însă pe cel care avea să-i devină soț în perioada când depunea actele pentru studii în România. „Ne-am reîntâlnit apoi prin Chișinău, am stat ore în șir de vorbă, dar nu știam numele unul altuia. A treia oară când ne-am văzut, aparent întâmplător, ne-am cuprins și am zis că noi nu ne mai despărțim niciodată. A fost acea energie pe care o simți atunci când știi că-ți întâlnești jumătatea”, recunoaște Viorica.
În patru ani, a adus pe lume trei copii pe care îi vede ca pe o binecuvântare – cea mai frumoasă operă a dragostei pe care o cultivă. „Doi oameni care se iubesc, oricum rămân două identități aparte. Numai într-un copil acești oameni cu adevărat se unesc.”
Copiii au disciplinat-o și au motivat-o să fie și mai activă pe plan profesional, iar asta datorită armoniei, înțelegerii din familie și faptului că mereu s-au ajutat reciproc.
„Într-un moment, am început să trimit CV-uri simplificate”
Viorica ne-a povestit că a simțit ce înseamnă discriminarea reală la angajare atunci când a decis să revină în câmpul muncii după concediul maternal. „Când veneam la interviuri în anumite companii, mi se spunea că sunt prea calificată. În altele îmi ziceau că, deși mă potrivesc minunat, nu mă pot accepta din cauză că am copii. Într-un moment, am început să trimit CV-uri simplificate pentru a mi se oferi șansa să muncesc.”
După luni de interviuri, a primit undă verde la UNDP, în cadrul unui proiect de asistență pentru consolidarea capacităților Ministerului Afacerilor Externe. „Am lucrat și am crescut, timp de trei ani, alături de o echipă extraordinară la Departamentul Afaceri consulare. M-am ocupat de tot ce înseamnă cadrul migrațiilor, aspecte consulare și mobilitate, altfel zis, de un domeniu pragmatic și actual al istoriei contemporane.”
Ținta sa era să ajungă să muncească la Organizația Internațională pentru Migrație, deși lucra part-time aici încă din perioada jobului anterior și asta pentru că subiectul migrației o preocupa foarte mult.
„La OIM, în perioada part-time, eram implicată într-un program-pilot de susținere a revenirii tinerilor cu studii de peste hotare și angajarea lor în câmpul muncii. Acest proiect lansat în 2010 a avut un mare ecou în societatea noastră, anul 2010 fiind declarat și Anul Național al Tinerilor, iar subiectul migrației circulare se regăsea tot mai des pe agenda Guvernului.”
După implementarea acestui program în care a depus mult suflet, dovadă fiind și faptul că programul se află acum la a treia ediție, au urmat și altele în cadrul OIM. În ultimii trei ani, împreună cu echipa calificată a OIM, și în strânsa colaborare cu instituțiile de profil, Viorica se dedică implementării la cel mai înalt nivel a proiectelor ce țin de gestionarea migrației în Moldova, promovarea și respectarea drepturilor migranților, managementul integrat al frontierei. „Aceste proiecte au contribuit la ambițiosul program național de liberalizare a regimului de vize UE-RM.”
Pentru Viorica această experiență este captivantă și revelatorie: „Aici am parte de lecții de viață, schimb de experiență, mentoratul colegilor mai experimentați, de prietenii durabile și de noi valențe profesionale”. Mai nou, se preocupă de migrație și dezvoltare, încercând să valorifice beneficiile parteneriatului de mobilitate pentru malul stâng al Nistrului.
„De multe ori regret că nu am mai multe vieți ca să fac mai multe. Avem doar o viață pe Pământ – aceasta e și frumos, dar și regretabil, pe de altă parte”
Motivația de a fi istoric
„Se spune despre istorie că nu ar fi o știință sută la sută, ci o artă, modificându-se de la un regim politic la altul. Ceea ce mă motivează să muncesc în calitate de istoric este ideea de a descoperi anumite „comori”, de a valorifica patrimoniul imaterial, de a menține spiritul de aventură, faptul că retrăiești viața comunității tale, că poți fi un mic detectiv, că poți deveni o personalitate care construiește opinii. Când cercetezi evenimentele istoriei, nu știi toate elementele puzzle-ului, pe unele le potrivești, pe altele le deduci. Aici e nevoie de creativitate bazată pe surse istorice veritabile, de analiză, de sinteză și gândire critică. Toate împreună te responsabilizează.”
Despre faptul că istoria generează de multe ori diferite interpretări, Viorica ne-a spus că aici depinde de argumentele cu care operează fiecare istoric și de scopurile sale. „Înălțimea unui munte se vede de la distanță. Multe detalii ale prezentului vor apărea mai târziu, de aceea e important ca tânăra generație de istorici să fie educată corect din punct de vedere deontologic.”
„Avem o criză de lideri cu verticalitate”
Perioada deportărilor ne-a lăsat traume psihologice pe care le-am păstrat ca mentalitate colectivă, ne spune istoricul. „Repercusiune a ceea ce s-a întâmplat este și faptul că suntem atât de dezbinați, nu avem o concurență sănătoasă. Până la genocidul sovietic noi nu am fost așa. Asta spun toate studiile și creația folclorică păstrată. Odată cu ocupația sovietică, binele a fost văzut ca rău și răul ca bine. A început o luptă acerbă pentru supraviețuire. Ca sa nu fie deportați sau trimiși în gulag, mulți au devenit complici cu regimul. Din păcate, noi ne pierdem timpul oferind atenție unor nulități, iar personalitățile trec pe lângă noi în anonimat.”
„Dacă trăiești, te doare. Orice proces de viață este dureros”
„În viață nimic nu este greu, dacă muncești și dacă ai o inimă curată. Orice durere este o experiență care te învață. De multe ori ne este greu, pentru că ceea ce se întâmplă nu se produce la nivelul așteptărilor noastre. Așa este și cu viața trăită pe cont propriu – e mai greu, în schimb rezultatul și satisfacția sunt cele care te alimentează să urci noi culmi. E bine să ai oamenii dragi lângă tine.”
Viorica Olaru Cemîrtan este o altă versiune de succes care ne arată că familia și viața profesională pot fi îmbinate frumos atât timp cât sunt bine organizate. Viorica ne-a spus că umbra sa de istoric persistă în cariera sa în cadrul OIM, pentru că este o investiție intelectuală care nu are cum să dispară. Un subiect istoric la fel de interesant pentru dânsa este războiul de pe Nistru și depășirea consecințelor sale. Îi plac subiectele actuale, pentru că doar în acestea își poate aduce aportul personal asupra dezvoltării societății, or ăsta a fost scopul său în toate activitățile în care s-a implicat până acum.
Acest material este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Programului.
