(foto) Centrul Cultural „Vatra” – Un an plin de tradiții, cultură și destin european

10443608_517607745046887_3045598923739295525_n
Foto:PC: Centrul Cultural „Vatra”

Cele 10 hectare de fericire care promovează cunoașterea patrimoniului cultural în rândurile moldovenilor, dar și pe arena internațională, au ajuns la prima aniversare. Centru Cultural „Vatra” a împlinit un an. Un an plin de peripeții, motive tradiționale, colaborări frumoase și evenimente sclipitoare, mai ales prin prezența unor asemenea eroi ai vremurilor străbune ca Ștefan cel Mare și soția sa sau din vremea noastră ca numeroasele ansambluri ce promovează valorile etno-culturale.

Echipa #diez nu a ezitat să discute cu președintele Centrului Cultural „Vatra” Nicolae Avram. El își aduce aminte cu nădejde despre începuturile acestui proiect, care rapid a prins priză la public. „Centrul cultural „Vatra” este o platformă, unde ne sunt realizate ambițiile. Am avut un scop bine-determinat de la bun început – în urma colectării ideilor și conceptelor culturale de peste hotare, mi-am dat seama că trebuie să punem accentul pe promovarea imaginii turistice a Republicii Moldova. După un an, am ajuns să fim cunoscuți în diferite cercuri culturale printr-o listă impresionantă de evenimente, însă am decis că niciodată nu vom organiza și produce, în cadrul „Vatrei”, activități strict comerciale. Mă mândresc cu evenimentele ce reflectă națiunea noastră, elementele istorice de pe meleagurile noastre, dar și sufletul moldoveanului care s-a născut pe aceste ținuturi. Probabil, cel mai mult s-a remarcat „Festivalul Medieval”, care a fost nu doar un punct de pornire al seriei de evenimente din „Vatra”, dar și un elixir ce a dat viață acestui mare proiect.

 

Nicolae Avram, președintele Centrului Cultural „Vatra”, PC: Centrul Cultural „Vatra”
Nicolae Avram, președintele Centrului Cultural „Vatra”, PC: Centrul Cultural „Vatra”

Locația permite atragerea unui număr mare de vizitatori, devenind un brand cultural-artistic și turistic de succes, însă pașii care au fost parcurși pentru a obține un asemenea statut au fost, pe alocuri, anevoioși, necesitând muncă asiduă. „Orice țară, ca și orice întreprindere, are nevoie de o imagine puternică ca să fie cunoscută la nivel internațional. Iată de ce este necesar de apelat la o serie de metode standard care vor ajuta la construirea acestei imagini. Suntem un stat independent de mai mult de 20 de ani, însă lumea nu ne cunoaște într-atât de bine. Sperăm ca prin prisma acestor evenimente să demonstrăm tuturor că pe hartă a apărut un stat atractiv și interesant”, spune Nicolae Avram.

 

Subacarpații la „Vatra”, PC: Centrul Cultural „Vatra”
Subacarpații la „Vatra”, PC: Centrul Cultural „Vatra”

Proiectul dat este unic în felul său, întrucât este o primă platformă în spațiul est-european care promovează asemenea valori. „Deși nu există o specializare la nivel regional în acest sens, echipa noastră pune accent pe evenimentele de lungă durată, cu caracter cultural, permanent. Primul an a fost anevoios pe alocuri, însă noi înșine ne descoperim la acest capitol. Marele plus al nostru e că echipa „Vatrei” este formată mai mult din oamenii tineri care promovează Moldova, cultura și destinul european, iar publicul este absolut pregătit pentru asemenea festivaluri. Activitățile noastre potolesc setea tinerilor de cunoaștere a valorilor naționale. De asemenea, mitul că „tinerii nu au experiență” a fost respins aici, la „Vatra”, mai ales după prezența și munca depusă la multitudinea de activități create în cadrul centrului cultural”.

 

Membrii echipei „Vatra”, PC: Centrul Cultural „Vatra”
Membrii echipei „Vatra”, PC: Centrul Cultural „Vatra”

La întrebarea cât de ușor este să ajungi a fi parte a echipei „Vatra”, președintele complexului cultural a spus că orice tânăr este îndemnat să înceapă calea prin voluntariat. „Motivăm tinerii să participe la diverse activități ca să le crească dorința de a se implica în evenimente culturale și, respectiv, au toate șansele să devină parte a echipei de muncă „Vatra””.

 

Iana Stahi, PC: Centrul Cultural „Vatra”
Iana Stahi, PC: Centrul Cultural „Vatra”

Programul cultural-artistic pentru vara lui 2015 cuprinde o vastă serie de evenimente, primul eveniment care deschide sezonul estival fiind „Târgul de Nunți”, care va întruni un târg al tradițiilor tezaurului cultural autohton. „Urmează „Retro Mai”, un eveniment care va învălui pasionații stilului retro într-o ambianță familiară, provocând un interes aparte pentru o multitudine de elemente ale acestui val de modă și stil de viață, elemente cum ar fi automobilele, trendurile, muzica și bucătăria. A doua ediție a Festivalului Medieval promite a fi plină de senzații – vom teatraliza secvențe din faimoasa Bătălie de la Vaslui, anul acesta având loc aniversarea evenimentului istoric. Ștefan cel Mare fusese cu o armată numeric inferioară, însă a învins inamicii. Ne dorim ca toți să observe gândurile strategice și măiestria marelui voievod”.

 

Primul Festival Medieval, PC: Ilona Sergheevna
Primul Festival Medieval, PC: Ilona Sergheevna

Echipa #diez nu a ezitat să-l întrebe pe Nicolae Avram care este părerea sa vizavi de concurența la acest capitol în Moldova. „Concurența este un fenomen sănătos, prin care fiecare parte ar trebui să muncească pentru ca să evolueze. De nu am avea concurenți, dezvoltarea ar stagna. Nu considerăm Gustarul ca fiind concurent, întrucât sunt de părere că spațiul nostru național încă urmează a fi explorat și dezvoltat în direcția evenimentelor de acest gen. Iată de ce, chiar fac un apel către doritorii de a încerca să ducă faima valorii produsului etno-cultural autohton pe tărâmurile vecine și nu doar”.

 

Lansarea Centrului Cultural „Vatra”, PC: Centrul Cultural „Vatra”
Lansarea Centrului Cultural „Vatra”, PC: Centrul Cultural „Vatra”

„Vatra” rămâne a fi locul ce găzduiește evenimente care nu doar oferă oaspeților sursa de informație utilă despre patrimoniul cultural, dar și doza necesară de distracție. De ce, totuși, pare atât de atractivă locația ce găzduiește fiecare eveniment în parte? „Noi încercăm să oferim oaspeților noștri acel „ceva” ce nu s-a mai făcut până acum. Ne conducem după o formulă fabuloasă, combinând „ingrediente” ca natura, cultura, bucătăria, muzeul și posibilitatea de a petrece nopți romantice în orașul de camping. Îmi amintesc cum în frageda mea tinerețe, după ce munceam în câmp, rămâneam cu părinții și făceam o colibă, seara coceam cartofi și savuram din chemarea naturii. Tinerii nici nu-și pot imagina câte momente frumoase pot fi adunate în pușculița cu amintiri”.

 

Festivalul Etno-Balcanic, PC: PC: Centrul Cultural „Vatra”
Festivalul Etno-Balcanic, PC: PC: Centrul Cultural „Vatra”

Pe final de discuție, Nicolae Avram a îndemnat cititorii să-și îndeplinească necesitățile de comunicare cu natura și patrimoniul cultural, apelând la Vatra. „Omul are necesitatea fiziologică de a ieși din zona de confort la o plimbare în afara orașului, mai departe de zgomotul urbei. La noi însă industria de „relaxare” în spațiul autohton nu a fost dezvoltată pe deplin. Iată de ce vom continua să muncim la amenajarea propriu-zisă a centrului, adaptându-l oricărui eveniment tematic, în așa fel, încât fiecare vizitator să fie capabil să-și reîncarce bateriile”.

Centrul Cultural „Vatra” a fost fondat cu un an în urmă și urmărește scopul consolidării imaginii pozitive a Moldovei pe arena internațională, dar și în rândurile tinerilor, celor din urmă oferindu-li-se șansa de a obține cunoștințe mai multe și mai consistente despre tradițiile și obiceiurile neamului moldovenesc.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente