Cadrele didactice și elevii din clasele liceale sunt invitați să participe la Moldova ICT Summit, eveniment care se va desfășura pe data de 30 aprilie, la Palatul Republicii. Moldova ICT Summit este un eveniment anual, dedicat implementării și dezvoltării tehnologiilor informaționale în Republica Moldova.
Ediția evenimentului din anul 2015 va întruni reprezentanți ai Guvernului, manageri ai companiilor TIC, profesioniști și antreprenori IT, investitori, ambasadori, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare, experți din țară și de peste hotare, exponenți ai mediului academic și ai societății civile.
În cadrul sesiunilor dedicate implementării tehnologiilor informaționale în educație, reprezentanţii autorităţilor publice, ai mediului academic, ai instituţiilor de învăţământ, precum şi ai sectorului privat vor discuta despre oportunităţile şi provocările generate de aplicarea soluțiilor și instrumentelor TIC în educaţie.
Vor fi prezentate proiecte de succes şi platforme recent lansate în Republica Moldova (1:1 Computing, Educational Robotics, Girls Go IT), dar şi experienţa altor ţări în domeniul integrării TIC în procesul educațional.
Pentru a participa la eveniment este necesară înregistrarea prealabilă la ACEASTĂ adresa electronică.