Universitatea de Medicină a interzis fumatul în preajma instituției

IMG_96131
Foto:Blocul USMF din strada Ștefan cel Mare

Consiliul de administrație al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a interzis fumatul în incinta și în apropierea instituției. Cei care vor încălca decizia – profesori sau studenți, vor fi mustrați, concediați și exmatriculați.

Astfel, potrivit deciziei nr. 4/5 a Consiliului de administrație din data de 19.03.2015, care are la bază mai multe documente, inclusiv Ordinul rectorului nr. 314-A din 12.10.2010 cu privire la interzicerea fumatului în spațiul universitar, Programul naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012 – 2016, prevederile Convenției-cadru a Organizației Mondiale a Sănătății privind controlul tutunului ratificată prin Legea nr. 124-XVI din 11.05.2007, Carta Universitară (art. 32, 48, 93), Regulamentul intern al Universității (art. 7.4) – fumatul este interzis în blocurile de studii, cămine, clinici universitare, farmacii, Biblioteca Științifică Medicală și în instituțiile medicale unde sunt amplasate bazele clinice ale Universității și în orice alt spațiu universitar, precum și pe teritoriul adiacent al locurilor enumerate.

Toți reprezentanții comunității universitare: angajați, studenți rezidenți ș.a., sunt rugați să respecte politica antifumat a Universităţii, mai ales că și-au asumat această obligație odată cu semnarea contractului individual de muncă (art. 5.1) și cel de studii – pentru studenți. În cazul nerespectării acestor prevederi, Universitatea va aplica sancțiuni, care presupun mustrări, mustrări aspre și chiar concedieri sau exmatriculări. Șefii de subdivizuni, decanii și prodecanii vor informa angajații, studenții și rezidenții în acest sens.

Profesorul USMF și specialistul în sănătate publică, Valeriu Chicu, crede că această inițiativă va avea sorți de izbândă în pofida opoziției și rezistenței venite din partea fumătorilor. „Însăși profesia noastră ne obligă să fim inițiatorii și promotorii modului sănătos de viață – să fim primii care se debarasează de vicii precum fumatul. Eu nu sunt atât de naiv încât să cred că această reformă va da roade chiar de mâine, însă trebuie să începem de azi. Vom angaja și vom înmatricula personal și studenți inclusiv în baza acestui criteriu. Dacă doi studenți au aceeași medie de învățământ, dar unul din ei fumează, prioritate la admitere va avea cel nefumător”, a declarat pentru MedNews profesorul Chicu.

Una din acțiunile politicii antifumat a Universității a fost crearea și instalarea indicatoarelor ”Fumatul este interzis” în fața blocurilor de studii, cămine, clinici universitare, farmacii, Biblioteca Științifică Medicală și în instituțiile medicale unde sunt amplasate bazele clinice ale Universității și în orice alt spațiu universitar.

În perioada imediat următoare se preconizează amenajarea unor locuri speciale pentru fumători, astfel încât, să fie reduse la minim daunele aduse nefumătorilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente