Moldova a devenit membru al Registrului European de Asigurare a Calității în Învățământul Superior

usmq
Foto: Universitatea de Stat din Moldova

Republica Moldova a devenit membru guvernamental al EQAR – Registrul European de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, împreună cu alte țări, precum Germania, Franța, Marea Britanie, Lituania, Macedonia, Finlanda și Azerbaidjan.

Evenimentul s-a produs în cadrul adunării generale a EQAR, desfășurată pe data de 23 martie la Riga, Letonia. Republica Moldova a fost reprezentată la eveniment de viceministra Educației, Loretta Handrabura.

Cadrul European de Asigurare a Calității a fost instituit de 4 organizații:
– Asociația Europeană pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA),
– Uniunea Europeană a Studenților (ESU),
– Asociația Universităților Europene (EUA),
– Asociația Europeană a Instituțiilor de Învățământ Superior (EURASHE).

Potrivit viceministrei Educației, Loretta Handrabura, misiunea EQAR este să contribuie la dezvoltarea Spațiului European al Învățământului Superior, prin creșterea transparenței în asigurarea calității.

Registrul European de Asigurare a Calității pentru Învățământul Superior este un organism independent, care administrează registrul agențiilor de asigurare a calității, fiind constituit din agențiile care se conformează unui ansamblu comun de principii în materie de asigurare a calității în Europa și care stabilesc, la nivel european, liniile directoare privind standardele de asigurare a calității în învățământul superior.

Republica Moldova și-a asumat obligația să întreprindă acțiunile necesare pentru asigurarea calității în învățământul superior prin punerea în aplicare a principalelor documente, precum: Strategia Educația 2020, noul Cod al educației și Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Este de menționat că Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Superior din Republica Moldova are, prin Codul educației, obligația legală de a face demersurile necesare de înscriere în registrul european gestionat de EQAR în termen de cel mult 3 ani de la înființare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente