Guvernul Austriei susține instituțiile vocațional-tehnice care pregătesc specialiști TIC

_MG_4334
Foto:Lansarea primului laborator în cadrul Colegiului de Informatică din Chișinău în noiembrie 2014, PC: allmoldova

Joi, 12 februarie, ora 14.30, în incinta Școlii Profesionale nr. 6 din Chișinău (str. Alba-Iulia 75/7) va avea loc evenimentul de inaugurare a Laboratorului performant dedicat pregătirii specialiştilor TIC, creat cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA).

Evenimentul se desfășoară în cadrul Proiectului „Îmbunătăţirea calității învățământului vocaţional-tehnic în domeniul TIC”, implementat cu suportul ADA și face parte dintr-o serie amplă de acțiuni, inițiative și eforturi dedicate transformării efective a pregătirii specialiștilor TIC în cadrul a 4 colegii și 2 școli profesionale pilot.

Laboratoare similare au fost sau vor fi lansate în perioada imediat următoare în cadrul celorlalte 5 instituţii în care este implementat proiectul: Colegiul de Informatică din Chișinău, Colegiul Financiar-Bancar, Colegiul Politehnic din Bălți, Colegiul Industrial-Pedagogic din Cahul, Școala Profesională nr. 5 din Bălţi. Suma investită în crearea laboratoarelor este de 140 mii EUR, investiția totală în proiect fiind de peste 500.000 EUR timp de 3 ani.

 

Lansarea primului laborator în cadrul Colegiului de Informatică din Chișinău în noiembrie 2014
Lansarea primului laborator în cadrul Colegiului de Informatică din Chișinău în noiembrie 2014

Laboratoarele dotate cu echipament performant şi instrumentariu modern vor susţine şi conferi eficienţă procesului de instruire, contribuind la dezvoltarea unor abilităților practice indispensabile pentru angajarea tinerilor în câmpul muncii.

La evenimentul de inaugurare vor participa Igor Grosu, Viceministru al Educaţiei, Gerhard Reiweger, Ambasadorul Austriei în Republica Moldova, Gerhard Schaumberger, Şef al Biroului Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare în Republica Moldova, Ana Chiriţa, Director Executiv al Asociaţiei Naţionale a Companiilor din Domeniul TIC, Rima Bezede, Preşedinte al Centrului Educațional PRO DIDACTICA şi Emil Șpac, Directorul Școlii nr. 6 din Chișinău.

În cadrul Școlii Profesionale nr. 6, tinerii au posibilitatea să studieze din 2014 o meserie nouă – Operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor. După absolvirea acesteia, tinerii vor beneficia de şanse reale de angajare în câmpul muncii, atât în cadrul companiior din domeniul TIC, cât şi în orice alt sector al economiei. Ei vor putea realiza activități ce țin de: instalarea, repararea şi întreţinerea echipamentelor de telecomunicaţii, echipamentelor de transmisie de date, cablurilor, antenelor, precum şi repararea, montarea şi întreţinerea calculatoarelor etc. Iniţiativa de introducere a meseriei a fost realizată în cadrul proiectului menționat și a fost determinată de cererea tot mai mare de muncitori calificaţi în domeniul TIC, dar şi de necesitatea de a adapta cunoştinţele şi abilităţile practice la solicitările reale ale angajatorilor.

Proiectul „Îmbunătăţirea calității învățământului vocaţional-tehnic în domeniul TIC” și-a propus să contribuie la o transformare majoră a procesului de instruire în instituțiile vocațional-tehnice și a reușit să atingă acest scop prin intermediul unei cooperări active și eficiente între reprezentanții sectorului educațional și industriei TIC.

 

Lansarea primului laborator în cadrul Colegiului de Informatică din Chișinău în noiembrie 2014
Lansarea primului laborator în cadrul Colegiului de Informatică din Chișinău în noiembrie 2014

Începând cu 2014, elevii din instituțiile pilot studiază conform unui curriculum modernizat, elaborat în colaborare cu sectorul privat, având posibilitatea să acumuleze cunoștințele și să dezvolte competențele pertinente pentru o angajare rapidă în câmpul muncii. Procesul didactic a căpătat valoare adăugată grație participării profesorilor din colegiile și școlile selectate în cadrul numeroaselor instruiri, inclusiv stagii desfășurate în companiile private, dar și a asigurării condițiilor tehnice optime prin crearea unor laboratoare moderne, dotate cu echipamentele și produsele software de ultimă oră.

Corelarea cunoștințelor teoretice cu sarcinile reale și dezvoltarea abilităților practice va fi posibilă în cadrul unui Program de Stagiere, special conceput și desfășurat pentru elevii din cele 6 instituții. Astfel, în perioada martie – iunie 2015, circa 70 de tineri din ultimul an de studiu vor efectua stagii în cadrul a 10 companii din domeniul TIC, beneficiind de oportunitatea de a obţine experienţă utilă şi relevantă aspiraţiilor lor de carieră.

Excelența Sa, Domnul Gerhard Reiweger, Ambasadorul Austriei în Republica Moldova, a menționat: „Ne bucurăm că, prin acest proiect și noul curriculum, tineretul a primit instrumentarul necesar pentru a putea exersa din plin această meserie interesantă pe piața muncii”.

Proiectul „Îmbunătăţirea calității învățământului vocaţional-tehnic în domeniul TIC” se desfăşoară în perioada 1 decembrie 2012 – 31 mai 2015 şi este implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA şi Asociaţia Naţională a Companiilor din Domeniul TIC, cu suportul financiar al Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare şi în strânsă colaborare cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente