Jurnaliști care au murit pe teren în anul 2014

1234556
Foto:PC: newsweek.com

Anul 2014 a fost cel al contradicțiilor, cu povești pe care le-am cunoscut doar prin intermediul jurnaliștilor care au fost acolo, unde se scria istoria. Iată o selecție a câtorva jurnaliști, care și-au asumat riscuri doar pentru a relata de la locul faptei și care, din nefericire, au sfârșit tragic, privându-ne de oportunitatea de a vedea și noi lumea în modul în care ei o vedeau.

Dacă la Jocurile Olimpice de la Soci am văzut armonie între națiuni, câteva săptămâni mai târziu Rusia și Ucraina erau prinse deja într-un joc politic în care erau reconturate frontiere și în cadrul căruia, Rusia își altera imaginea în fața întregii lumi, relevă News Week. În timp ce în mai multe state din SUA se legalizau căsătoriile între gay, în țări ca Uganda și India, homosexualii erau arestați. În timp ce în America se reforma sistemul de sănătate, de cealaltă parte a planetei, în Africa, virusul Ebola făcea ravagii.

# James Foley

James Foley PC: telegraph.co.uk
James Foley PC: telegraph.co.uk

Numele lui Foley, jurnalist american în vârstă de 41 de ani, a ajuns pe prima pagină a ziarelor şi pe ecranele televiziunilor din toată lumea nu doar pentru numeroasele lui materiale despre conflictele din Siria, Irak sau Libia, ci în urma unui clip postat de fracţiunea ISIS (Statul Islamic din Siria și Levant), în care jurnalistul era decapitat, sumarizează portalul Think Outside the Box. Jurnalistul era colaborator Global Post şi Agence France-Presse. El a fost răpit în Siria în noiembrie 2012, dar dispariţia lui a fost făcută publică abia în ianuarie 2013, la rugăminţile familiei sale. În urma unei campanii internaţionale pentru găsirea lui, presa a publicat diferite anchete legate de locurile unde ar fi putut fi ţinut prizonier de către autorităţile siriene ori de grupările islamiste militante din această ţară. Pe 19 august 2014, clipul cu execuţia brutală a jurnalistului a făcut înconjurul lumii, uciderea lui fiind, potrivit preşedintelui Obama, „un act de violenţă care şochează conştiinţa întregii lumi.” O declaraţie ISIS arată că executarea jurnalistului a fost moneda de schimb pentru intervenţiile militare americane de anul trecut, din Irak.

 

# Anja Niedringhaus

Anja Niedringhaus PC: pri.org
Anja Niedringhaus PC: pri.org

Două jurnaliste care lucrau pentru agenția de știri Associated Press, au fost împușcate de un polițist din Afganistan. „Una din femei, Anja Niedringhaus, a murit în timpul atacului, în timp ce colega sa Kathy Gannon, este în stare stabilă”, anunța pe 4 aprilie, 2014, BBC.

Anja Niedringhaus era foto-reporter. Pe parcursul carierei sale, ea a relatat din Frankfurt, Germania; Sarajevo, Bosnia și Hețegovina; Moscova, Rusia; dar și din Afganistan, Pakistan și Irak. Pentru munca realizată în Irak, Anja câștiga în 2005, premiul Pulitzer.

La vârsta de 48 de ani, ea a murit în timp ce acoperea subiectele legate de alegerile prezidențiale din Afganistan. Un polițist a deschis focul asupra mașinii în care se afla cu colega sa. După atacul armat asupra maşinii, poliţistul a fost arestat, iar câteva luni mai târziu, acesta a primit patru ani de închisoare pentru crimă şi trădare. Fotografii realizate de jurnalistă, puteți vizualiza aici.

 

# Luke Somers

Luke Somers PC: nytimes.com
Luke Somers PC: nytimes.com

Un alt foto-jurnalist care era condus de o pasiune de a expune în fotografii ceea ce vedea, a reportat din Yemen, de unde a vrut să demonstreze că poate arăta mai mult, decât bombe și teroare. În septembrie 2013, Somer a fost răpit în Sana’a, Yemen, informează New York Times. După două încercări eșuate din partea autorităților americane de a-l salva pe jurnalist, acesta din urmă a sfârșit ucis de reprezentanți ai grupării Al Qaeda din Peninsula Arabică, în decembrie 2014. Ostaticul a fost executat în urma unor atacuri ale trupelor americane asupra tribului unde era ținut prizonier Somer. După moartea sa, familia a publicat un clip video, pe care l-ar fi trimis răpitorilor și în care îi rugau pe aceștia să-l elibereze pe Luke. Jurnalistul avea 33 de ani.

 

# Camille Lepage

Camille Lepage PC: nbcnews.com
Camille Lepage PC: nbcnews.com

Camille Lepage avea 26 de ani în momentul în care a murit, fiind stabilită de doi ani în Africa, de unde relata despre conflictele armate de acolo. „Nu pot accepta faptul că tragediile atâtor oameni sunt ţinute sub tăcere doar pentru că nu se pot scoate bani din ele,” spunea Lepage într-un interviu pentru PetaPixel, relatează Think Out the Box

În mai anul trecut, foto-jurnalista franceză a fost ucisă în timp ce se afla pe teren, alături de un grup al miliţiei creştine. În ultima sa postare de pe Twitter, Lepage anunţa că va fi în regiunea Bouar, pentru a documenta violenţele recente, unde fuseseră omorâți 150 de oameni. Comandantul grupării pe care o însoţea a declarat că tânăra a murit într-o ambuscadă.

O selecţie de fotografii realizate de Camille Lepage poate fi urmărită aici.

 

# Michele DuCille

Michel duCille PC: newsweek.com
Michel duCille PC: newsweek.com

A câștigat premiul Pulitzer de trei ori și lucra pentru Washington Post. „Îmi pun mereu la încercare emoțiile și folosesc anume emoțiile care mă asigură că spun povestea în modul potrivit, că-mi folosesc doza necesară de respect și de demnitate”, spunea jurnalistul. DuCille a scris despre răspândirea virusului Ebola, aflându-se în Liberia. La 58 de ani, el a murit din cauza unui aparent atac de cord.

 

# Andrei Stenin

Andrei Stenin PC: press.org
Andrei Stenin PC: press.org

Foto-jurnalistul în vârstă de 33 de ani se afla în estul Ucrainei, de unde documenta conflictul din regiunea Donețk, pentru agenţia de presă Russia Today. Tânărul a dispărut pe 5 august, iar alţi doi jurnalişti ruşi au publicat, în aceeaşi lună, un material despre investigaţiile lor pe marginea acestui caz – articolul a fost, ulterior, eliminat din paginile ziarului. Cei doi susţineau că ar fi găsit în apropierea oraşului Snijne o maşină cu trei trupuri carbonizate, în portbagajul căreia, se aflau multe echipamente foto. Într-un comunicat emis în septembrie, Comisia de Investigaţii din Rusia anunţa că Stenin ar fi fost ucis într-un atac al armatei ucrainene asupra unui convoi de maşini, unde se aflau refugiaţi escortaţi de separatişti pro-ruşi, fără a prezenta însă vreo dovadă. Ministerul Apărării din Ucraina a negat acuzaţiile. Testele ADN au confirmat că Stenin era una dintre cele trei victime găsite în maşina abandonată. Câteva fotografii realizate de Andrei Stenin puteţi urmări aici.

 

# Yusuf Ahmed Abukar

Yusuf Ahmed Abukar PC: somaliwayn.org
Yusuf Ahmed Abukar PC: somaliwayn.org

Jurnalistul de 27 de ani era redactor al unui cunoscut post de radio din capitala Somaliei, Mustaqbal Radio, şi corespondent al postului de radio umanitar Ergo, din Kenya. Ahmed acoperea subiecte legate de drepturile omului şi era un critic constant al guvernului somalez şi al miliţiei conduse de grupul terorist Al-Shabaab, primind adesea ameninţări cu moartea. După moartea sa, Irina Bokova, director general al UNESCO a condamnat uciderea jurnalistului, cerând autorităților să facă lumină în acest caz.

Pe 21 iunie, maşina lui Yusuf a explodat, în timp ce acesta conducea spre centrul oraşului Mogadishu. Asupra maşinii a fost găsit un dispozitiv exploziv controlat de la distanţă. Nicio grupare nu şi-a revendicat atentatul, iar premierul somalez a anunţat că se va derula o anchetă asupra morţii jurnalistului. În 2013, Yusuf a primit, din partea Naţiunilor Unite, Premiul Media pentru reportajele sale pe teme legate de drepturile omului.

 

# Mouaz Alomar 

Mouaz Alomar
Mouaz Alomar PC: tampabay.com

În lista jurnaliștilor care au murit pe teren, publicată de Comitetul pentru Protejarea Jurnaliștilor, a fost inclusă și povestea unui tânăr fotograf, în vârstă de 17 ani, care a murit în urma unei explozii, în Siria. În momentul exploziei, Mouaz își încărca fotografiile făcute în ziua precedentă. Tânărul era un fotograf care lucra în regim de freelancer, fotografiile lui fiind publicate de Reuters, Al-Arabiya, Orient News sau Syria Al Ghad.

Lista integrală a jurnaliștilor care au murit în anul 2014, raportând din locuri primejdioase, a fost publicată de Comitetul pentru Protejarea Jurnaliștilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente