Scriitorii din Republica Moldova au devenit protagoniştii unui calendar. Doisprezece condeieri reprezentativi din toate generaţiile, alături de fotografiile acestora, au devenit imaginile cărţilor importante şi citate din creaţia lor.
Calendarul este o surpriză pentru scriitori şi foarte util cititorilor. Este în acelaşi timp şi un mic dicţionar de literatură, care oferă informaţii utile celui care va avea norocul să-l ţină în mână, relatează TRM.
Scriitorii pentru calendarul 2015 au fost selectaţi de Dumitru Crudu şi echipa sa de la biblioteca „Ştefan cel Mare”.
„Am ales scriitori din toate generaţiile, reprezentând toate speciile literare, de la patriarhii literaturii române din Basarabia: Paul Goma, Vladimir Beşleagă, Andrei Burac, până la cei mai tineri: Moni Stănilă, Alexandru Vaculovschi. Se editează prima dată aşa ceva de când există calendare şi scriitori”, a menţionat Dumitru Crudu.
Noutatea editorială a fost posibilă datorită susţinerii financiare a Direcţiei cultură a Primăriei Chişinău. Calendarul va fi distribuit la bibliotecile din țară.