(video) Patru tineri preparau droguri într-un garaj din sectorul Buiucani

e8e35a33-dfe9-45e9-ba06-6c6c48743093
Foto:Speluncă de droguri sintetice şi vegetale, depistată într-un garaj de poliţişti PC: grenzecho.net

Forțele de ordine au deconspirat o adevărată „fabrică” de droguri sintetice într-un garaj din sectorul Buiucani. Poliţiştii au reţinut la faţa locului patru indivizi, cu vârstele cuprinse între 24 şi 29 ani, domiciliați în Chișinău, care ar fi fost implicaţi la prepararea, comercializarea şi consumul de droguri de tip vegetal şi sintetic.

În cadrul operațiunii au fost depistate şi ridicate substanțe narcotice sub formă de praf, granule şi marijuană, precum şi pastile cu efect psihotrop. La fel s-a găsit şi utilajul destinat pentru prepararea şi întrebuințarea drogurilor. Ulterior, polițiștii au depistat o armă pneumatică cu lunetă şi un pistol, fără acte de proveniență sau permise.

Indivizii au fost escortați la sediul Direcției de Poliție a mun. Chişinău, unde vor fi audiați de către ofițerul de urmărire penală. În context, se va numi un șir de expertize pentru a stabili cu exactitate tipul şi conținutul substanțelor depistate. Pe marginea acestui caz se va iniția un proces penal sub aspectul circulației ilegale a substanțelor narcotice. Legislația în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 până la 15 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente