Un grup criminal din patru tineri, implicat în furturi de bunuri din mai multe magazine din țară, a fost reţinut de inspectorii de patrulare din cadrul Batalionului Sud al INP.
La 20 decembrie curent, în jurul orei 03:00, inspectorii de patrulare din cadrul Batalionului Sud al INP, au stopat pentru verificări, la intersecția traseelor R3 cu M3, un automobil de model „Land Rover Freeland”. Mijlocul de transport a trezit suspiciuni polițiștilor prin felul în care era condus, iar după ce acesta a fost stopat, prin parbrizul din spate, polițiștii au observat portbagajul plin cu produse alimentare.
La solicitarea inspectorului de a prezenta actele referitoare la marfa din autovehicul, șoferul de 22 de ani a recunoscut că nu are niciun document, iar cei trei pasageri ai săi, cu vârstele cuprinse între 20 și 25 de ani au manifestat un comportament agresiv și neadecvat.
Automobilul, împreună cu cele 4 persoane din el au fost escortate la Inspectoratul de Poliție Cimișlia pentru audieri și percheziții. În urma acestora, în mașină au fost găsite obiecte care servesc la comiterea infracțiunilor: cagule, mănuși, răngi metalice și un clește de tăiat metal. Printre obiectele găsite în mijlocul de transport erau produse alimentare și chimice, precum și haine. În urma acțiunilor de investigații petrecute în conlucrare cu angajații Inspectoratului de Poliție din Comrat s-a stabilit că respectivele bunuri au fost sustrase dintr-un magazin din satul Beşalma.
Doi din cei patru tineri reținuți se aflau în urmărire penală pentru huliganism și sustragere de bunuri din mai multe magazine din țară. Cei patru indivizi sunt originari din satele Tomai, Baurci și Cioc-Maidan din UTA Găgăuzia. În acest caz, au fost inițiate procese penale, iar suspecții, în cazul în care vor fi găsiți vinovați, vor fi pedepsiți în conformitate cu legislația Republicii Moldova.