Pomul de Crăciun este elementul principal în perioada sărbătorilor de iarnă. Te-ai întrebat vreodată de unde provine tradiția împodobirii unui brad de Crăciun?
Se pare că tradiţia bradului de Crăciun a fost instaurată pentru prima dată în Germania, cu aproape 1.000 de ani în urmă, când, Sfântul Boniface, care a convertit germanii la creştinism, a trecut pe lângă un grup de păgâni care venerau un stejar. Supărat pe gestul acestora, Sf. Boniface a tăiat stejarul, iar în locul acestuia s-a înălţat un brăduţ. Uimit, Sfântul a luat micul pom ca un semn de credinţă în puterea lui Dumnezeu.
Bradul simbolizează, prin forma sa triunghiulară, Sfânta Treime. Mai mult, se spune că podoabele, globurile roşii de sărbătoare îl aseamănă cu pomul sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele – fructele cunoaşterii.
În secolul al XII-lea, de Crăciun, în Europa exista obiceiul ca bradul să fie atârnat de tavan cu vârful în jos.
Potrivit altor surse, primele dovezi despre decorarea bradului sunt din Livonia (Estonia și Letonia de astăzi) în secolul XV. Ulterior, tradiția a intrat și în cultura altor popoare. În Evul Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciun apar în provinciile Alsacia și Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, ci cu prilejul Anului Nou. De aici tradiția se extinde în Franța, Spania, Italia și Elveția.
În secolul al XVI-lea, la Strasbourg, brazii erau decoraţi cu figurine, acadele şi ornamente din hârtie colorată, considerate simboluri ale paradisului, belşugului, ale cunoaşterii şi inocenţei. În anul 1841, în Anglia, bradul de Crăciun a devenit popular o dată cu ornarea lui cu diverse fructe, prăjiturele şi lumânări. În 1882 este patentat becul electric, iar în 1892, acesta este adaptat pentru pomul de Crăciun.
Ritualul arderii trunchiului de brad la romani
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tradiţia împodobirii bradului la sfârşit de an pătrunde dinspre nord şi pe teritoriul actual al României, obiceiul suprapunându-se peste cel al butucului de Crăciun. Ritual astăzi dispărut, dar atestat încă la romani, butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) şi ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, simboliza moartea şi renaşterea divinităţii, a zeului autohton, Crăciun.