Dacă unii fac fotografii atunci, când călătoresc sau postează nerăbdători locul unde se află, pe Facebook, Izzy Izvne, tânăra artistă de graffiti, a făcut o călătorie pe traseul Chișinău-Odesa-Kiev-Sankt Petersburg și a lăsat în aceste orașe, mici amintiri sub forma a 15 desene graffiti.
Artista, care cântă și rapp, a pornit în mica sa călătorie cu un scop bine definit: concertul rapp al trupei XX Files. A mers pe traseul Chișinău-Odesa-Kiev-Sankt Petersburg-Kiev-Odesa-Tiraspol-Chișinău, călătorie care a durat două săptămâni.
Mai legal sau mai puțin legal, tânăra artistă nu a putut să călătorească fără să-și lase amprenta care a consacrat-o: desenele graffiti. 15 astfel de desene sunt acum dovada escapadei sale, în orașele pe care le-a vizitat.
„Pe de o parte îmi era dor de casă, pe de altă parte îmi pare rău că s-a terminat. Călătoria nu e însă, ultima de acest fel”, ne-a spus Izzy.
Izzy a început să deseneze graffiti încă în 2007, iar acum, ea este unica persoană din Moldova inclusă în cartea celor mai buni artiști de graffiti din Europa. Cu toate acestea, Izzy spune că mai este loc de creștere, iar acesta e doar începutul. Despre Izzy Izvne puteți afla mai multe de aici.
Vă invităm să vedeți, în continuare, micile opere de artă ale tinerei din călătoria sa: