Încet, dar sigur, anul 2014 se apropie de final, așa că e timpul să aruncăm o privire în viitor și să vedem ce filme ne așteaptă în 2015, an în care sunt așteptate lungmetraje ca Star Wars: Episode VII, Jurassic World sau Fast and the Furious 7. Vă prezentăm mai jos 20 cele mai așteptate filme ale anului 2015, în viziunea echipei #diez.
1. Seventh Son
Thomas Ward este al şaptelea fiu şi a fost dat în ucenicie Vraciului din părţile locului. Misiunea lui este grea. Vraciul este neprietenos şi mulţi ucenici au dat greş înaintea lui. Vrând-nevrând, Thomas trebuie să înveţe să alunge stafiile, să întemniţeze vrăjitoarea şi să supună duhurile. Dar, după ce este păcălit să o elibereze pe Mama Malkin, cea mai rea vrăjitoare din Comitat, iadul se dezlănţuie.
Ecranizare după cartea lui Joseph Delaney „Ucenicul vraciului” din seria „Cronicile Wardstone”.
2. Unbroken
Unbroken spune povestea lui Louis Zamperini, maratonist olimpic şi aviator în Al Doilea Război Mondial, care a supravieţuit fără mâncare sau apă şi a făcut faţă unor nenumărate pericole vreme de 47 de zile după prăbuşirea avionului său în Oceanul Pacific. Ajuns pe uscat, pe una din insulele japoneze, soldatul american a fost capturat şi încarcerat ca prizonier de război. A fost supus torturilor japonezilor vreme de doi ani. Povestea sa a fost sursa de inspiraţie a romanului „Unbroken: A World War II Story of Survival, Resilience and Redemption”, ecranizat acum în regia faimoasei Angelina Jolie.
3. Jupiter Ascending
La naşterea lui Jupiter Jones (Mila Kunis), semnele au arătat că destinul ei va fi unul măreţ. Acum adultă, Jupiter visează la stele, dar este adusă la realitate de slujba ei de femeie de serviciu. Numai când Caine (Channing Tatum), un fost soldat modificat genetic, ajunge pe Pământ pentru a o găsi, Jupiter începe să întrevadă destinul ce i s-a hărăzit: semnătura ei genetică o face următoarea pe lista unei extraordinare moşteniri în stare să readucă echilibrul în cosmos.
4. Mortdecai
Dealer-ul de artă Charles Mortdecai porneşte în căutarea unui tablou furat, despre care se zvoneşte că ar conţine un cod secret, cheia spre aurul ascuns al naziştilor. Pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit, eroul trebuie să păcălească răufăcători ruşi, agenţi secreţi ai MI5, un terorist internaţional, dar şi pe superba sa soţie, Johanna. Va reuşi?
5. The Imitation Game
Benedict Cumberbatch are şanse la Oscar cu interpretarea lui Alan Turing, genialul matematician britanic cu rol fundamental în deznodământul celui de-Al Doilea Război Mondial după ce sparge codul Enigma, reuşită ce permite Aliaţilor să afle planurile de război naziste. Într-una dintre cele mai dureroase răsturnări de imagine ale istoriei, în 1952 lui Turing îi va fi intentat proces pentru vina de a fi homosexual, o nedreptate cu bătaie lungă pentru restul vieţii sale.
6. Fifty Shades of Grey
Povestea filmului – inspirat de bestseller-ul mondial al autoarei britanice Erika Leonard, care semnează cu pseudonimul E.L. James – îi are în centru pe studenta Anastasia Steele şi un cuceritor şi misterios om de afaceri, Christian Grey, între care se leagă o relaţie plină de erotism, dar şi secrete întunecate.
7. Focus
Nicky Spurgeon (Will Smith) este un escroc cu experienţă. O întâlneşte pe frumoasa Jess (Margot Robbie) şi începe să o înveţe secretele meseriei, dar dispare fără urmă când simte că începe să se ataşeze de ea. Trei ani mai târziu, Nicky şi Jess se întâlnesc din nou în Buenos Aires, unde bărbatul încearcă să păcălească un multimiliardar. Doar că Jess a pus ochii pe aceeaşi pradă…
8. In the Heart of the Sea
Este iarna lui 1820, când baleniera Essex dă peste o creatură redutabilă: o balenă de dimensiuni colosale şi cu o obsesie aproape umană pentru răzbunare. Răfuiala dintre om şi monstru îl va inspira pe Herman Melville să scrie Moby Dick, dar filmul prezintă şi ce a urmat după înfruntare, când echipajul de pe Essex va fi împins până la extreme în lupta pentru supravieţuire. Conduşi de neînfricatul căpitan Owen Chase (Chris Hemsworth), membrii echipajului vor fi nevoiţi să înfrunte furtuni, foamea şi disperarea, întrebându-se dacă şi câţi dintre ei vor mai ajunge acasă.
9. The Loft
Cinci amici căsătoriţi nu îşi împart doar serile prin barurile oraşului, ci şi un apartament unde-şi consumă toate relaţiile extramaritale. Dar fanteziile sexuale se transformă într-un coşmar când în apartament descoperă cadavrul unei tinere necunoscute. Este cert că asasinul face parte dintre ei, iar curând prieteniile sunt puse la încercare, iar paranoia le cucereşte vieţile.
10. Chappie
După ce este răpit de doi infractori în timpul naşterii, Chappie devine fiul adoptiv al unei familii ciudate şi disfuncţionale. Chappie este genial, unic, un copil-minune. Întâmplător, este şi robot.
11. Cinderella
Când tatăl ei moare, frumoasa Ella are parte numai de necazuri din partea mamei ei vitrege. Transformată în slujnică şi cu numele schimbat în Cenuşăreasa, fata ar putea uşor să-şi piardă speranţa, dar ţine la sfatul primit de la mama ei pe patul de moarte, „fii bună şi ai curaj”. Viaţa Cenuşăresei se schimbă o dată pentru totdeauna când în pădure dă peste un străin chipeş, despre care habar nu are că este chiar prinţul regatului. Oare îl va mai întâlni?
12. Fast and Furious 7
Furious 7 este continuarea seriei de succes în care Vin Diesel şi Paul Walker îşi reiau rolurile lui Dominic Toretto şi Brian O’Conner. Cu cazierul curăţat şi liniştiţi alături de vechii lor prieteni, cei doi încearcă să îşi facă o nouă viaţă, dar totul se năruie în momentul în care Ian Shaw intervine, iar ei sunt nevoiţi să calce din nou în afara legii. Producţia filmului a fost amânată aproape un an din cauza decesului lui Paul Walker.
13. Mad Max: Fury Road
Filmul va fi similar în ton şi substanţă cu cele anterioare: „e o relansare a universului respectiv şi o restructurare completă. Ceea ce nu înseamnă că ignoră filmele pe care deja le ştiţi prea bine. Înseamnă doar că o modificare de perspectivă asupra unei lumi în care va fi inclus acelaşi personaj, însă într-o manieră adusă la zi. Mel ar fi perfect pentru această mişcare dar, dintr-un motiv sau altul, a refuzat proiectul, iar eu am acum imensa responsabilitate de a-i călca pe urme. Voi încerca să exprim aceeaşi violenţă, autenticitate şi duritate pe care le-a exprimat el atât de bine în primele trei filme ale seriei”, declară Tom Hardy.
Aşteptaţi-vă la aceleaşi ingrediente: maşini ciudate, explozii de proporţii, curse, lupte brutale.
14. Tomorrowland
Acţiunea se petrece într-un ţinut fascinant şi extrem de avansat din punct de vedere tehnologic şi are în centru un bărbat de vârstă mijlocie (Clooney), care, pentru a salva Pământul, trebuie să facă tot posibilul pentru a se întoarce în Tomorrowland, asta după ce a fost izgonit de aici, pe când era copil, de către omul care şi-a petrecut întreaga viaţă (Laurie) exploatând minunăţiile ţinutului în interes propriu.
15. Jurassic World
Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar parcul de distracţii imaginat de vizionarul John Hammond este acum perfect funcţional. Milioane de turişti au venit anual pe Isla Nublar, plătind preţuri piperate pentru a vedea cu ochii lor dinozaurii readuşi la viaţă de tehnologii revoluţionare, dar în ultima vreme numărul vizitatorilor a scăzut. Pentru a creşte vânzările, Corporaţia Patel comandă realizarea unui nou dinozaur. Comportamentul acestuia îi va uimi pe angajaţii parcului, iar natura va profita curând de ocazie pentru a arăta din nou că nu poate fi controlată de către om…
16. Terminator: Genisys
Terminator 5 va fi o cursă infernală pentru John Connor, care va ajuta forţele militare din trecut să lupte împotriva roboţilor care au găsit o cale de a transporta înapoi în timp şi alte maşinării de calibru mai mare.
17. Minions
Simpaticii aghiotanţi ai lui Gru, transformaţi în favoriţii copiilor de cele două filme Despicable Me, au parte de o animaţie dedicată lor! Aflăm că minionii au existat încă de la începutul timpurilor, visând mereu să fie în slujba celor mai mari ticăloşi ai istoriei. Doar că mulţi stăpâni şi-au aflat sfârşitul din cauza năzbâtiilor minionilor, iar aceştia rămân singuri şi neconsolaţi… Totul pare a se rezolva când minionul Kevin dă peste Scarlet Overkill (Sandra Bullock), a cărei ambiţie e nemăsurată: vrea să conducă peste întreaga lume şi să devină prima super-ticăloasă din istorie…
18. The Hunger Games: Mockingjay – Part 2
În centrul districtelor răzvrătite se află în continuare Capitoliul, reşedinţa preşedintelui Snow. Devine evident că numai moartea acestuia va sfârşi tirania în Panem, aşa că un commando condus de Katniss are ca ţintă capturarea inamicului lor de moarte. O misiune plină de primejdii, care nu se sfârşi fără victime.
19. Star Wars: Episode VII — The Force Awakens
O continuare a epopeei semnată de George Lucas.
20. Kung Fu Panda 3
După ce a scăpat Valea Liniştită de maleficul lord Shen, paşnicul şi mâncăciosul Po se bucură de gloria faptelor sale de vitejie. Relaxarea şi toate bunătăţile din lume îi încântă zilele, dar fericirea nu va dura prea mult, căci dolofanul panda va avea de înfruntat o extraordinară ameninţare supranaturală al cărei scop este distrugerea completă a spiritului kung fu! Trădarea unuia dintre Cei cinci furioşi îl va mâhni nespus pe Po, care va trebui să dea totul pentru a dovedi valoarea inestimabilă a prieteniei şi a încrederii şi pentru a-i salva din nou pe locuitorii din Vale.