Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Comitetul pentru Libertatea Presei (CLP) – au organizat joi, 18 decembrie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, cea de-a 20-a ediţie a Galei de decernare a premiilor „Jurnalişti anului 2014”.
În anul 2014, Centrul pentru Jurnalism Independent marchează 20 de ani. Dat fiind această dublă aniversare, procedura de desemnare a Topului „Jurnaliştii anului” este una specială, în proces fiind implicaţi atât reprezentanţii organizatorilor, cât şi ai societăţii civile. În calitate de organizator al concursului, Clubul de presă și-a asumat dreptul și responsabilitate de a decide asupra numărului de premii din 2014, care nu va mai fi unul fix (10 jurnalişti ai anului), ci poate varia în funcţie de performanţele jurnaliştilor pe parcursul anului. Topul e constituit din jurnalişti care, prin activitatea lor, în 2014 au contribuit considerabil la afirmarea presei independente, democratice şi profesioniste din Republica Moldova.
Iată cum arată topul aniversar:
#1. Jurnalist TV – Natalia Morari (TV 7), Speranța State (ProTV)
#2. Jurnalist radio – Liliana Barbăroșie (Radio Europa Liberă), Corneliu Rusnac (Radio Chușinău)
#3. Jurnalist ziar – Alina Țurcanu (Adevărul Moldova), Oxana Nesterova (Экономическое Обозрение)
#4. Jurnalist online – Ion Preașcă (portalul Mold-Street)
#5. Fotoreporter – Constantin Grigoriță
#6. Pentru 20 de ani de integritate profesională – Constantin Tănase, Vasile Botnaru
În cadrul Galei, de asemenea, au fost acordate şi patru premii speciale:
#7. Investigația anului – „Spălătoria rusească: Moscova-Riga via Chișinău” Rise Project Moldova
#8. Debutul anului – Moldstreet.md
#9. Speranţa anului – Victoria Ungureanu (Radio Chișinău)
#10. Pentru promovarea diversității în presă – Natalia Barbier (freelancer, Bender), Galina Maresieva (Compania Publică „Teleradio-Găgăuzia”)
Gala premiilor „10 jurnaliști ai anului” se organizează anual, începând cu anul 1995, în cadrul Clubului de presă din Chișinău. Scopul principal al acestei acțiuni, care se înscrie în obiectivul de a contribui pe toate căile la consolidarea jurnalismului profesionist, este de a sprijini și încuraja eforturile jurnaliștilor de a face o presă de calitate, aderând la standardele profesionale internaționale.