(foto) Lucrările de restaurare a Cetății Soroca văzute din interior

photoRybaleov_18
Foto:PC: Roman Rybaleov

Lucrările de restaurare a Cetăţii Soroca vor continua până în 2015. Conform proiectului iniţial, redeschiderea cetăţii trebuia să aibă loc până în luna mai 2014. Până la deschidere, vă arătăm cum are loc procesul de reconstrucție surprins de obiectivul fotografului Roman Rybaliov.

Potrivit proiectului, fortăreaţa va fi restaurată parţial, iar pe teritoriul acesteia vor fi construite două case medievale unde se vor vinde vin şi plăcinte. În plus, vor fi amplasate şi câteva buticuri din lemn pentru comercianţii de suvenire.

Termenul pentru redeschidere este 18 mai 2015. Muncitorii au efectuat până acum lucrări de consolidare a turnurilor și de injectare a cimentului în structura zidăriei. Totodată, au amenajat bolțile paraclisului din cărămidă de format medieval, produsă la Sighișoara.

Pentru antreprenorul care efectuează lucrările de restaurare, compania românească „Iasicon”, cetatea Soroca este a doua fortăreață, după cetatea Neamț. „Ca tehnologii aplicate sunt cam aceleași”, spune inginerul Mihai Macovei, administratorul afacerii de la Soroca. „Materialele diferă puțin, folosim în special piatră locală. Grinzile pentru acoperiș sunt aduse din România, căpriorii de 12 metri lungime sunt de stejar. Vom folosi în curând şi aproape 80 de mii de bucăți de șindrilă”, continuă el.

Cetatea Soroca a fost construită în secolul al XV-lea şi nu a mai fost restaurată de mai bine de 40 de ani.

Menționăm că, restaurarea Cetăţii Soroca se face în baza Proiectului european al Bijuteriilor Medievale, din care mai fac parte şi fortăreţele din Hotin şi Suceava din România. Cetatea Soroca a fost închisă pentru restaurare în august 2013.

photoRybaleov_37

photoRybaleov_36

photoRybaleov_35

photoRybaleov_33

photoRybaleov_30

photoRybaleov_29

photoRybaleov_28

photoRybaleov_27

photoRybaleov_26

photoRybaleov_25

photoRybaleov_32

photoRybaleov_20

photoRybaleov_19

photoRybaleov_18

photoRybaleov_17

photoRybaleov_16

photoRybaleov_14

photoRybaleov_23

photoRybaleov_11

photoRybaleov_10

photoRybaleov_09

photoRybaleov_08

photoRybaleov_07

photoRybaleov_31

photoRybaleov_06

photoRybaleov_13

photoRybaleov_12

photoRybaleov_22

photoRybaleov_03

Sursa pozelor Locals.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente