În acest an, vor fi propuși spre vânzare, 21 de mii de pomi de Crăciun

452247ad5da508857ac43209c7f2de05
Foto:PC: sarbatorideiarna.ro

În acest an, agenția „Moldsilva” propune spre vânzare instituțiilor de stat și private, inclusiv persoanelor fizice, aproximativ 21 de mii de pomi de Crăciun (19.400 de molizi și 1.690 de pini) și 3.800 de verticile.

Cea mai mare cantitate de molizi este propusă de către pepinierele întreprinderilor silvice: Edineț, Glodeni, Iargara, Manta-V, Tighina.

Înălțimea unui pom de Crăciun variază de la 1 m până la 6 m. Prețul inițial rămâne neschimbat, un molid de un metru va costa la pepinierele silvice 36 de lei, iar un pin 25 de lei cu TVA inclus, verticilele sunt la prețul de 8 lei. Pentru pomii ce au o înălțime mai mare de 6 m se stabilește un supliment de 100 de lei pentru metru (molid) și 70 de lei (pin), care se adaugă suplimentar la prețurile menționate.

Tăierea molizilor din pepinierele silvice va începe săptămâna viitoare și se va finaliza la 31 decembrie, în funcție de necesitate și solicitări. Special pentru sărbătorile de iarnă, timp de 5 – 7 ani, în pepinierele silvice este planificată creșterea acestor pomi de Crăciun.

În cazul tăierilor ilicite de molizi din fondul forestier sau din alte spații verzi, persoanele fizice riscă o amendă de la 40 la 50 de unități convenționale, iar persoanele juridice – de la 400 la 500 de unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente