BAC 2015: Ce trebuie să știi dacă nu ți-ai ales încă disciplina examenului la solicitare?

bac-2013-moldova_yupi_md
Foto:Imagine reprezentativă PC: yupi.md

Ești absolvent de liceu și nu te-ai hotărât încă ce disciplină să alegi la examenul de solicitare? Atunci, articolul de mai jos îți va fi, cu siguranță, de folos:

# Biologia

De obicei, biologia este una dintre cele mai solicitate discipline, cu o programă stabilă de mai mulți ani încoace, iar reușita celor care susțin acest examen nu este deloc mică, în comparație cu celelalte materii. Potrivit profesorilor, avantajul alegerii biologiei este practicitatea și utilitatea temelor studiate, întrucât este o disciplină de viață, care ar trebui studiată și înțeleasă de fiecare. Un dezavantaj ar fi însă noțiunile biologice, reținerea cărora ne dă bătăi de cap multora dintre noi.

Dacă vă hotărâți să luați biologia la examenul de solicitare, atunci trebuie să evitați greșeli precum: citirea grăbită și eronată a itemilor; lipsa atenției în timpul analizării imaginilor; neglijența volumului de informație asimilat în anii precedenți, întrucât 70% din examenul de Bacalaureat constă din materia claselor a 10-a și a 11-a.

Dacă ți-ai propus să susții reușit examenul la biologie, atunci aceste cărți îți vor fi indispensabile în procesul de pregătire:

25 – 37 lei

PC: #diez
PC: #diez
PC: #diez

# Istoria

Potrivit profesorilor, majoritatea realiștilor evită să-și aleagă istoria la Bacalaureat, fiind speriați de volumul enorm de informație și material care trebuie studiat pentru a scrie un eseu istoric. Totuși, cei care își aleg această disciplină nu sunt foarte dezamăgiți de notele pe care le iau, întrucât acestea sunt, în mare parte, adeverite cu cele din timpul anului de studii.

Dacă doriți să susțineți examenul la această disciplină, atunci trebuie să atrageți o atenție deosebită documentelor istorice și, mai ales, exercițiilor cu relații de cauzalitate – itemi la care majoritatea elevilor comit cele mai frecvente greșeli.

Totodată, o problemă, care le dă bătăi de cap multora, este redactarea eseului, unde ar trebui să fiți atenți la scrierea concisă și structurată a informației istorice, fără a omite oarecare fapte. Pentru a vă descurca la acest item, specialiștii recomandă practicarea scrierii rezumatelor.

Iată câteva cărți de tip „pocket”, în care structurarea informației îți va facilita procesul de pregătire pentru examen:

24 – 47 lei

PC: #diez
PC: #diez
PC: #diez
PC: #diez

# Chimia

De obicei, umaniștii care văd mai sceptic examenul de geografie, ajung să-și aleagă, de cele mai multe ori, chimia.
Avantajele de care puteți avea parte, optând pentru această disciplină, este stabilitatea programei de Bacalaureat (începând cu 2003, cerințele pentru această materie nu au suferit prea multe schimbări), dar și facilitatea itemilor, de care au parte elevii claselor umaniste.

Alegând însă această disciplină, va trebui să acordați atenție la studierea temelor și a ecuațiilor chimice, astfel, încât să nu fie un „învățat pe de rost”, ci o asimilare logică a materialului.
Totodată, ar trebui să vă antrenați abilitățile matematice, în cazul rezolvării problemelor chimice, întrucât utilizarea aparatelor de calcul este interzisă.

Iar, pentru a-ți crea unele priorități în cadrul procesului de pregătire, trebuie să cunoști că 70% din test vor fi itemi din chimia anorganică.

Cărți care îți vor fi de folos:

45 – 50 lei

PC: #diez
PC: #diez
PC: #diez
PC: #diez

# Matematica

Dacă la celelalte discipline vă mai puteți pregăti, ajunși în ultimul an de studii, cu matematica nu e chiar așa. Specialiștii ne mărturisesc că pentru a susține reușit acest examen, e nevoie de pregătire intensivă încă din clasa a 10-a, motiv pentru care tot mai puțini elevi umaniști își aleg această disciplină. Cei care o fac, totuși, pot obține o notă pozitivă, întrucât cerințele pentru clasele umaniste nu sunt foarte impunătoare, programa cuprinzând teme de nivel elementar.

Potrivit profesorilor, cele mai frecvente greșeli pe care le fac elevii, susținând acest examen, sunt legate de calcule aritmetice, de vină fiind „secolul în care ne-am deprins să recurgem deodată la taste”.

Așadar, dacă ai acordat o seriozitate deosebită acestei discipline încă de la începutul etapei de liceu și vrei să susții cu brio examenul de Bacalaureat, poți exersa rezolvarea testelor din acest caiet:

35 lei

PC: #diez
PC: #diez

 # Geografia

Indiferent de profil, elevii care și-au format până acum anumite competențe la geografie (la nivel gimnazial și liceal) se pot descurca destul de bine la examenul de Bacalaureat. Unii dintre elevi însă își aleg această disciplină, formându-și stereotipul că vor urma să susțină un examen facil, în care Atlasul le va asigura nota pozitivă. Totuși, lucrurile nu stau tocmai astfel, importante fiind aptitudinile elevilor de a analiza corect o hartă tematică, de a evalua cauzele producerii unui proces geografic sau de a aplica unele procedee de analiză și sinteză – itemi la care nu toți reușesc.

Dacă v-ați hotărât să susțineți examenul de Bacalaureat la geografie, trebuie să începeți pregătirea de acum, studiind programa propusă de Minister. O repetare periodică a vechiului material ar fi binevenită, întrucât sunt multe noțiuni și teme voluminoase la care ar trebui să acordați atenție.

30 – 37 lei

PC: #diez
PC: #diez
PC: #diez
PC: #diez

# Fizica

Unul dintre cele mai frecvente „mituri” pe care și le formează elevii, este că în timpul verificării examenului de fizică lucrarea se depunctează intenționat – fals. Specialiștii care verifică lucrările sunt atenți la ceea ce scriu elevii, punctând corect fiecare item, deseori chiar „căutând cu lumânarea” orice punct în plus. În aceeași cheie, mulți cred că fizica e o disciplină extrem de dificilă, la care nu poți lua o notă mare la BAC. Acest stereotip se poate adeveri în cazul în care pregătirea începe cu doar o lună înainte de examene. Dacă depui însă un efort continuu ante-BAC, poți reuși.
Dacă doriți să susțineți fizica, ar trebui să evitați greșeli precum: neatenția la transformările unităților de măsură, calcularea eronată, din cauza cărora ați putea neglija rezolvarea unei probleme din test (deși „copy paste”-ul câtorva formule anexate în ultima pagină ar putea aduna câteva puncte din barem!).
O problemă întâlnită în cadrul testării la fizică este conversia punctelor acumulate, întrucât notei îi revine un interval inegal din procentajul acumulat: notelor de 6, 7 sau 8 le poate revine cel mai mult. Astfel, distribuția elevilor după note apare după modelul gaussian, ceea ce nu denotă întotdeauna realitatea.
Deși nu prea există surse de pregătire pentru examenul de Bacalaureat la fizică, profesorii ne sugerează studierea materialului din manualele școlare, culegeri de probleme, conspecte sau chiar practicarea testelor propuse pe aee.edu.md.

# Informatica

Marele avantaj de care puteți avea parte, alegând informatica, este utilitatea și practicitatea acestei discipline, în cazul în care optați pentru o carieră în IT. De obicei, examenul la informatică îl aleg cei, care se pricep în acest domeniu, motiv pentru care media pe republică este mai înaltă (7,10), comparativ cu media altor discipline.

Odată ce ați ales această disciplină trebuie să evitați „zubritul”, căci ulterior vă veți întâlni cu dificultăți la crearea unui program, unde elevii pierd, de obicei, cele mai multe puncte.
Pentru a vă pregăti de examenul de Bacalaureat la informatică, nu există oarecare cărți sau caiete de teste, destinate pentru exersare. Potrivit profesorilor, suficientă va fi studierea manualelor din clasa a 10-a, a 11-a și a 12-a, unde este toată informația necesară.

Pentru a descărca gratuit manualele de informatică în format electronic (inclusiv cele ale altor discipline), accesați  www.ctice.md, compartimentul „Manuale”.

*****

*Informațiile au fost relatate de către profesori cu experiență, care sunt și evaluatori în cadrul examenelor de Bacalaureat:
Viorica Noroc – prof. biologie (L.T. „Gaudeamus”)
Tatiana Doibani – prof. istorie (L.T. „Gaudeamus”)
Ludmila Tomnatic – prof. chimie (L.T. „Orizont)
Valentina Burlacu – prof. matematică (L.T. „Gaudeamus”)
Sergiu Cârlig – prof. fizică (Liceul Academiei de Științe a Moldovei)
Tatiana Caisâm – prof. geografie (L.T. „Gaudeamus”)
Laura Dicusar – prof. informatică (L.T. „Gaudeamus”)

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente