Echipa #diez a încercat să identifice tinerii care au avut un cel mai mare impact asupra societății în care trăim, tineri care au început proiecte din entuziasm sau care crează oportunități și pentru alții să se implice.
Noi nu îi vom împărți pe poziții de la 1 la 12, ci îi vom lua în ordine alfabetică. Contează că acești tineri, chiar dacă fac voluntariat, sau lucrează în domeniu, sunt cei care promit că noi mai avem șanse, tineri care inspiră pe alții să facă lucruri frumoase, și persoane pentru care zâmbetele și mulțumirile oamenilor pe care i-au ajutat înseamnă mai mult decât o bifă în CV.
Cele mai bune 14 proiecte din 2014 implementate de tineri din Moldova.
Cei mai proactivi tineri din Chișinău din 2013.
#1. Andriano Marian
Andriano cu ajutorul proiectului său, Chisinau Youth Orchestra, practic i-a făcut pe tineri să reasculte muzica clasică, să umple scuarul Catedralei pentru un eveniment cultural. Andriano poate fi văzut la mai multe proiecte ce includ muzica clasică și face experimente. Andriano a avut grijă și ca vizitatorii de la Fall Fashion Show să asculte muzică de calitate.
#2. Andrei Curăraru
Andrei, pe lângă faptul că lucrează într-o instituție de stat, este lector la ULIM, și are grijă de Uniunea Internațională a Tineretului, cu toate evenimentele și proiectele de acolo, mai joacă și CUC și face proiecte sociale precum este Free Little Library Moldova. Andrei susține inițiative și are grijă să informeze tinerii de când apare ceva interesant.
#3. Anton Perkin
Anton este cunoscut în mediul IT și Startup din Moldova. Participând la fiece eveniment din domeniu, se implică social cu toată echipa în mișcări de genul Ice Bucket Challenge și, de asemenea, încearcă să creeze și să susțină comunitatea IT din Moldova, organizând evenimente ca IT Coffee sau Developers Offline, care unește mai mulți oameni din domeniu și îi ajută să crească.
#4. Geo Lupașcu
Geo este mai mult un antreprenor, pe unde social, pe unde comercial, dar motivează tinerii să se descurce. Lucrează la proiecte prin care să promoveze turismul în Moldova (de ex: Redescoperă Glodeni). A demonstrat cum poți crea un brand din produsul pe care îl ai acasă (cu Pomușoară Dulce), cum poți învăța mai eficient pentru BAC, creând o platformă prin care să conecteze elevii cu profesorii, iar în același timp Geo susține proiectele care deja includ experiența și cunoștințele sale.
#5. Irina Ghelbur
Irina este persoana care a pus cel mai mult suflet în restaurarea Fântânei Cadânei, un proiect pe care noi îl considerăm unul din cele mai reușite din acest an. De asemenea, Irina mai aleargă, spre exemplu a fost una din câștigătoarele de la Green Run, și promovează lucruri ce merită a fi promovate.
#6. Lidia Scarlat
Lidia, pe lângă faptul că e o persoană foarte creativă și interesantă, mai este solista formației Cuibul, care în acest an a cunoscut o ascensiune uriașă, având mai multe concerte și cântând în deschiderile concertelor la formații precum The Cardigans sau Morcheeba. Lidia, de asemenea, e în echipa proiectului 100 de movile, care crează un film documentar despre muzica din Moldova.
#7. Octavian Sirețeanu
Octavian este persoana căreia trebuie să-i mulțumim pentru Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, că mai există și încearcă să lanseze proiecte noi. Octavian e acum președintele clubului și dedică foarte mult timp și resurse pentru ca tinerii să poată participa la jocuri intelectuale. De la site-ul CUC (Ce? Unde? Când?), la Tabăra de CUC sau Trivia Quiz.
#8. Oxana Greadcenco
Oxana este o persoană foarte activă pe rețelele de socializare. Datorită ei portalul de știri moldova.org are materiale bune și este apreciat. Oxana se implică în mai multe inițiative ce apar, dar și datorită ei proiectul Fete pe Biciclete continuă să existe și să adune împreună oameni care gândesc frumos.
#9. Sergiu Nagailîc (a.k.a Nikro)
Dacă sunteți în căutarea unei persoane care știe ce se întâmplă în IT, în special în domeniu Drupal, atunci acesta e Nikro. Datorită lui mulți tineri au luat calea IT-ului, participând la majoritatea evenimentelor IT, unde tinerii se inspiră. De asemenea, Sergiu, ca președintele și fondatorul Asociației Drupal Moldova, organizează evenimente pentru a susține acest domeniu. Noi nu ne putem imagina vreun eveniment IT, fără ca Sergiu să fie acolo.
#10. Traian Chivriga
Traian este marele curajos al anului, care vrea să dezvolte arta și simțul estetic al tinerilor din Moldova și să-i ajute pe aceștia să facă bani din asta. Traian a lansat proiectul Vintage, care conectează tinerele talente cu persoane care ar putea cumpăra aceste opere de artă. Orice eveniment cu artă îl are ca protagonist pe Traian, și noi, le dorim mult succes.
#11. Victor Chironda
Mulți ar vrea să-l voteze pe Victor Chironda ca primar, însă până a ajunge acolo, Victor încearcă să propună soluționarea mai multor probleme din Chișinău, iar pentru a fi și mai concret, s-a apucat de reamenajarea Scuarului Teatrului Cehov, care, pentru mai mulți cititori #diez, este inițiativa anului din Chișinău.
#12. Vlad Caluș
Probabil cea mai tânără persoană din listă, dar și persoana care poate inspira pe cei din școală sau liceu. Vlad, împreună cu Vlad Dobrovan și Mihai Sochircă, au început proiectul Academy of Manliness, în care își propun să-i învețe pe băieți să fie gentilomi. Proiectul deja e la a treia ediție. De asemenea, Vlad a ajutat la crearea Exquisite Academy, care este proiectul similar pentru fete. Astfel, Vlad, pentru mulți elevi este modelul cum să te implici civic cât încă ești în liceu. Noi credem că de Vlad încă vom auzi, dacă își va păstra entuziasmul și răbdarea.