Moldova are nevoie de o majoritate parlamentară proeuropeană

Igor-Corman
Foto:Igor Corman PC: elldor.info

Preşedintele Parlamentului, Igor Corman , se pronunţă pentru ca partidele europene să formeze după scrutinul parlamentar o coaliţie majoritară pentru continuarea procesului de integrare în Uniunea Europeană.

Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N4”, transmite IPN.

Potrivit speakerului, care este candidatul cu nr.3 în lista Partidului Democrat, „oamenii încă n-au simţit beneficiile reformelor, deşi a fost pusă o piatră de temelie stabilă. Recunoaştem că există o dezamăgire a populaţiei. Dar nu cred că oamenii nu înţeleg necesitatea integrării europene”.

Igor Corman s-a arătat sigur că PDM, al cărui vicepreşedinte este, va accede în Parlament. „Sondajele ne arată că suntem în creştere. Nu îmi fac griji pentru echipa şi programul electoral al partidului, este exact ceea ce vor oamenii. Remarc aici că oamenii sunt bine informaţi. La fel, mă bucură faptul că întâlnirile cu alegătorii sunt constructive şi mi-aş dori ca şi şedinţele Parlamentului să decurgă în aceiaşi atmosferă”, a punctat speakerul.

Igor Corman a mai declarat că PDM va face coaliţie postelectorală doar cu acele partide care au cele mai multe tangenţe cu platformele electorale ale formaţiunii, dar principala condiţie va fi să lase neatins Acordul de asociere cu UE. „Vom purta discuţii doar cu acele partide care nu vor umbla la Acord. De asemenea, o condiţie va fi continuarea reformelor. Noi vom avea nevoie de o majoritate parlamentară pentru continuarea reformelor”, a precizat vicepreşedintele Partidului Democrat.

Întrebat despre faptul de ce PDM nu a făcut coaliţie electorală cu alte partide proeuropene, Corman a spus că au fost purtate discuţii în acest sens, însă în cele din urmă atât Partidul Democrat, cât şi celelalte partide din coaliţia de la guvernare au decis să meargă de sine stătător la alegeri. „Trebuia să găsim anumite formule ca să arătăm cetăţenilor că avem puncte comune. A fost chiar şi un plan comun,  dar decizia partidelor a fost până la urmă de a merge de sine stătător la scrutin. E bine că s-a ajuns la o înţelegere între partidele proeuropene de la guvernare de a nu se ataca reciproc în perioada electorală”, a conchis Igor Corman.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente