Peste 20 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin și cetățenie română, au participat ieri, 2 noiembrie 2014, la primul tur al alegerilor prezidențiale din România.
Astfel, Republica Moldova se situează pe poziția a treia din diaspora română după numărul de persoane ieșite la vot.
Numărul lor este dublu față de scorul înregistrat în 2009. 40% dintre ei au votat pentru candidatura lui Victor Ponta, acesta luând majoritatea voturilor de la toate urnele de votare din Chișinău.
Potrivit unor surse ale portalului deschide.md, pentru Ponta au votat 8202 persoane, pentru Klaus Iohannis – 6909, pentru Elena Udrea – 3104, iar pentru Monica Macovei – 2028 de alegători.
Pentru scrutinul prezidenţial din 2 noiembrie au fost deschise 21 de secţii de votare, în 18 oraşe din Moldova. Cu toate acestea, câteva sute de alegători nu au reușit să voteze din cauza cozilor de zeci de metri create, în special, la urnele de vot din capitală. Situație similară s-a înregistrat în mai multe capitale europene, inclusiv la Londra unde mii de persoane au stat ore întregi în rând, neapucând să voteze.
În 2009, la alegerile pentru președintele României, în secțiile din Republica Moldova au votat în turul întâi 8.700 de persoane, iar în cel de-al doilea, puțin peste 12.000. Între timp, numărul posibililor votanţi a crescut cu 200.000.