Luni dimineaţă, ascultătorii Kiss FM au avut plăcerea de a asculta piesa „Fie ce-o fi” interpretată live pentru prima dată în formulă completă. Carla’s Dreams, Dara, Inna şi Antonia au fost invitaţi la matinalul cu Sergiu şi Andrei, unde au cântat pentru kissomani şi au glumit cu prezentatorii Kiss FM.
Întrebaţi despre colaborare, Dara a răspuns că „piesa a fost concepută În Moldova”, la care Andrei s-a amuzat că se aseamănă cu piesa întrucât şi el a fost „conceput în Moldova”.
Dincolo de glume, interpreta de la Chişinău a fost lăudată de Inna, care a menţionat că „Dara este o artistă foarte talentată și compune. Ne-a prezentat piesa aceasta, care mi s-a părut genială”. Inna le-a făcut fanilor și o demonstrație de accent moldovenesc, ceea ce l-a făcut pe Andrei s-o întrebe câtă țuică sau vodcă poate bea. „Nu prea beau, dar, cred că, dacă beau, aș putea să beau ca pi apă” a răspuns ea.
La rândul său, Carla’s Dreams a glumit că îl cheama Sergiu până în martie, iar după – Eugen. Și a fost comparat de Andrei cu Bruce Wayne, personajul din spatele caracterului de film Batman, datorită faptului că acesta îşi ascunde identitatea. Acesta a confirmat că preferă mai mult ca piesele sale să aibă un sens, decât să urmărească celebritatea. Carla’s Dreams a mărturisit că îl cheamă Sergiu până în martie, iar după – Eugen.
Carla’s Dreams a lansat în exclusivitate la Kiss FM piesa „Rachete” – pe care a cântat-o LIVE alături de Dara și a povestit că, înțelege foarte bine fetele, datorită machiajului său, moment în care Sergiu a remarcat „Te-ai machiat mai puțin decât prietena mea atunci când ieșim în oraș”. Și băieții de la Carla’s Dreams au declarat că pregătesc piese noi, deși încă nu au decis viitoarele colaborări. „Cu domnul Brenciu cu siguranță am vrea să lansăm ceva” au spus ei.
De glumele lui Andrei n-a scăpat nici Antonia. „Nu mai e mult până vei deveni din nou mămică, Antonia. Te-ai gândit că poate o să iasă copilul cu tatuaje?” a glumit Andrei cu referinţă la tatuajele lui Alex Velea. În replică, Antonia a spus că se va naşte cu pătrăţelele lui Velea. Un alt moment amuzant al matinalului a fost întrebarea lui Andrei cu referire la versurile piesei „Căutam geniali / Nici perverşi, nici banali / Cu umor, originali”. Vers la care Inna a răspuns „Exact. Aşa ca voi.”
Vezi aici interpretarea live a piesei „Fie ce-o fi” şi nu uita, pe Kiss FM asculţi doar hituri şi ai parte de cei mai interesanţi interpreţi ai momentului.