Career Speed Dating II – eveniment de interacţiune între profesionişti şi elevi

Foto:PC: bloggersatro.blogspot.com

LeaderSHE Club organizează cea de-a doua ediţie Career Speed Dating cu şase specialişti din domeniile: economie, drept şi marketing, la care pot participa elevii claselor X-XII.

Poți să petreci o seară productivă, în care vei avea şansa să faci un schimb de idei şi experienţă cu şase persoane calificate în cele mai cotate profesii ale prezentului. Forma evenimentului, inspirată din practicile altor ţări, va fi următoarea: cei 27 de participanţi, selectaţi în baza aplicaţiilor, vor fi divizaţi în trei grupuri (la trei mese). Fiecare dintre aceste trei mese va fi ocupată mereu de câte doi specialişti din acelaşi domeniu. După 25 de minute de întrebări din partea tinerilor şi răspunsuri ale invitaţilor, elevii se vor schimba la următoarea masă, având posibilitatea de a cunoşte specificul și altor profesii. În acest mod, exerciţiul va fi repetat de 3 ori.

Evenimentul va avea loc pe 23 octombrie, între orele 18.00 și 20.00 la Tucano Costa Rica, iar taxa de participare este de 20 de lei (banii vor fi donaţi Centrului Comunitar pentru copii din Băcioi) + consum opţional.

Pentru a participa, se cere de a completa Formularul de aplicare. Deadline-ul este 21 octombrie, ora 18.00. Pentru mai multe detalii, accesaţi pagina de facebook.

Prima ediţie a Career Speed Dating a avut loc în toamna anului 2013, cu specialişti din sectorul economic, jurnalistic şi cel al antreprenoriatului. Invitaţii de anul trecut au fost: Oxana Iuteş, Speranţa State, Nati Vozian, Diana-Grosu Axenti, Ion Bargan şi Alexandru Bordea.

Patricia Podoleanu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente