Echipa Let’s make a change împreună cu alţi tineri au ieşit în parcul Valea Morilor pentru a privi un film sub clar de lună. Deoarece şi-au dorit să creeze o atmosferă plăcută, aceştea au aprins lumânări şi au decorat copacii cu fluturaşi confecţionaţi din hârtie.
Evenimentul cu genericul “Movie Night”a fost organizat pentru o cauză nobilă, astfel banii strânşi din procurarea biletelor vor fi donaţi unei familii cu 5 copii din oraşul Sângera. “Ne-am propus să ajutăm din punct de vedere financiar această familie. În acest scop organizăm mai multe evenimente pentru a strânge fonduri. Acesta este al doilea movie night realizat până acum. Noi am fost la această familie şi le-am dus produse alimentare şi unele medicamente pentru copii”, a declarat Nicolae Lari, organizatorul evenimentului.

Tinerii au ales comedia The Millers cu Jennifer Aniston şi Jason Sudeikis în rolurile principale.„Împreună cu echipa Let’s make a change am creat o atmosferă romantică, privim un film în aer liber, ne simţim bine, iar pe lângă asta facem şi un gest nobil”, a mărturisit Ştefania Laura Vutcărău, membră a echipei Let’s make a change.

După părerea mea, această seară a fost organizată nu doar în scop caritabil, dar şi pentru a sustrage tinerii de la reţelele de socializare, pentru a ne face prieteni noi”, a afirmat Alexandru Covalciuc, tânăr prezent la eveniment.
Echipa voluntară Let’s make a change a fost creată acum 2 ani la o tabără de vară numită Wave Week Moldova. Aceştea organizează diverse offline-uri în parcuri, unde îşi petrec timpul într-un mod plăcut, dar în acelaşi timp strâng resurse financiare pentru a ajuta familiile anevoioase din Republica Moldova.