Începând cu 26 septembrie și până în data de 2 noiembrie 2014 Circul din Chișinău își așteaptă spectatorii la un nou spectacol „Circul copilăriei mele”.
Organizatorii promit, un spectacol de divertisment de bună calitate, care va fi susținut de 18 de artiști moldoveni și ucraineni. Astfel, programul pentru copii şi adulţi va include un spectacol uimitor ce va îmbina dresuri de animale exotice, precum pelicani roz, bursuci sau porci spinoși, acrobații în aer, echilibru pe monocicluri, acrobații pe trambulină, numere de iluzie, dans și umor.
Spectacolul va dura 2 ore și 20 minute și va include și o pauză. Acesta se va ține în zilele de vineri ora 18:00, sâmbătă și duminică ora 12:00 şi 16:00. Prețul biletelor pentru spectacole variază de la 180 la 250 lei și pot fi procurate în blocul administrativ al Circului (schema de acces e prezentata mai jos) sau cu ajutorul site-ului www.chisinau.md.
Arena Mică a Circului dispune de 300 de locuri amplasate în 3 rânduri, diametrul arenei este de 9,46 m. Pentru a intra în sala unde se vor ține spectacolele va fi folosită deocamdată intrarea de serviciu.
Reamintim că, pe la începutul verii, după o pauză de mai bine de 10 ani, a avut loc primul spectacol pe Arena Circului de Stat din Chișinău. În prezența unui numeros public din care nu au lipsit copiii, 20 de artiști de talie mondială au oferit spectatorilor de toate vârstele un show grandios pe Arena Mică a Circului. Aceasta a fost reamenajat timp de patru luni, iar costul proiectului de amenajare a Arenei Mici a fost de un milion și jumătate de lei. Banii au provenit din donațiile și sponsorizările agenților economici, care și-au dorit să ajute la deschiderea Circului din Chișinău.
Detalii despre bilete vedeți pe iTicket.