Deși este presupus că Apple va dezvălui noile smart-ceasuri, botezate „iWatch”, împreună cu noile modele de iPhone 6 în cadrul evenimentului din 9 septembrie, compania ar putea să amâna lansarea oficială pe piață a acestui produs pentru un timp nedeterminat.
Ceasurile iWatch vor marca creșterea companiei Apple într-o nouă direcție a dispozitivelor de calitate, însă acestea ar putea rata perioada sărbătorilor, întrucât produsele presupun să apară pe rafturile magazinelor specializate tocmai la început de 2015, informează Re/Code, adăugând că, totuși, data precisă nu este cunoscută, însă se poate de mizat pe începutul anului viitor.
Potrivit surselor, nu va fi o surpriză dacă Apple va pune în vânzare smart-ceasurile mult mai târziu, deoarece aceasta deja are experiență cu asemenea întârzieri: spre exemplu, în iunie 2007 a fost dezvăluit primul iPhone, iar lansarea oficială a acestuia a fost tocmai cinci luni mai târziu.
Careva din dificultățile de lansare a produselor Apple ar fi: componentele neclare, designul sistemei, integrarea dintre hardware și soft, asamblarea, precizează Apple Insider.