Ce riscă oamenii care îşi toarnă în cap o găleată cu apă foarte rece? Avertismentul unui doctor

video-ice-bucket-challenge–Si-endava-a-acceptat-provocarea-unimediei-1408611805

Doctorul Stephen Wealthall, din Noua Zeelandă, susţine că participanţii la campania „Ice Bucket Challenge”, preluată şi de personalităţi din România, riscă să moară, deoarece expunerea bruscă a capului şi feţei la apă rece poate declanşa „reflexul de scufundare”, care determină oprirea respiraţiei.

Wealthall, care a studiat expunerea bruscă a capului la apă rece, susţine că gestul de a turna apă cu gheaţă pe cap poate fi fatal, chiar şi în cazul în care persoana respectivă nu a consumat alcool, relatează Descoperă.

„Aruncarea cu apă rece pe neaşteptate pe cap este un pericol extrem. Există posibilitatea ca unii oameni să moară, chiar dacă nu imediat. În cele mai multe cazuri, respiraţia revine la normal după ce capul nu mai este acoperit de apă rece. Dar există şi posibilitatea să se producă reflexul de scufundare, de protejare a căilor respiratorii şi închidere a laringelui şi încetinirea ritmului cardiac. Afectaţi pot fi şi cei care au probleme cardiace, existând posibilitatea unor atacuri de cord”, a declarat Stephen Wealthall, citat de publicaţia The New Zealand Herald.

La 7 iulie, neo-zeelandezul Willis Tepania, în vârstă de 40 de ani, a murit, după ce a făcut stop cardiac în timp ce îşi turna o găleată cu apă cu gheaţă pe cap, după ce în prealabil consumase alcool.

„ALS Ice Bucket Challenge” este o campanie de donaţii la care au aderat numeroase personalităţi din întreaga lume. Participanţii sunt provocaţi să îşi toarne pe cap apă cu gheaţă şi să facă o donaţie pentru cerecetarea în domeniul afecţiunilor cerebrale.

Printre cei care au acceptat provocarea de a se uda cu apă rece s-au numărat Bill Gates, Mark Zuckerberg, Justin Timberlake, George Bush, dar şi fotbaliştii Cristiano Ronaldo, David Beckham, antrenorul Jose Mourinho şi tenismenul Novak Djokovici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente